Cătălin Straton, reacție sfâșietoare după ce a fost dat afară de la Dinamo: „Îmi venea să plâng de nervi!” + Mesaj pentru suporteri

Catalin Straton la pamant la meciul de fotbal dintre Dinamo Bucuresti si FC Viitorul Constanta, contand pentru play-out-ul Ligii 1 Casa Pariurilor, disputat fara spectatori pe Stadionul Dinamo din Bucuresti, miercuri 5 august 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Portarul Cătălin Straton urmează să-și rezilieze contractul cu Dinamo, acesta nemaifiind dorit la echipa roș-albă. Goalkeeper-ul câinilor a avut o reacție sfâșietoare, din cauza faptului că nu va mai continua la formația din „Ștefan cel Mare”.

Cătălin Straton mai avea contract cu Dinamo până în vara anului viitor.

Cătălin Straton, reacție sfâșietoare după ce a fost dat afară de la Dinamo

Goalkeeper-ul, în vârstă de 30 de ani, susține că a plâns din cauza faptului că nu va mai continuat la Dinamo. Acesta simte că ar fi putut face mai mult pentru clubul roș-alb.

„Dacă am o împlinire sufletească, este aceea că mi-am făcut datoria cum și cât am putut, iar suporterii au apreciat. Ei ne-au plătit salariile și măcar știu că am făcut ceva pentru ei.

M-am dus acasă și eram singur, iar până când au venit fetele îmi venea să plâng de nervi! Nu pentru că am plecat în acest mod, ci pentru că voiam și simțeam că pot să fac mai multe pentru Dinamo.

Crești un copac și după nici nu-l lași să crească, îl tai direct de la rădăcină. Așa au făcut cu mine!”, a declarat Cătălin Straton pentru GSP.

Mesajul lui Cătălin Straton pentru suporterii lui Dinamo

Straton nu a uitat de suporterii fanatici ai lui Dinamo și a declarat că sunt minuați. Acesta le-a mulțumit fanilor pentru suportul de care au dat dovadă.

„Nu vreau să fiu dramatic, dar aș vrea să le mulțumesc suporterilor dinamoviști și să le spun că sunt minunați. Ei știu asta, doar le readuc aminte”, a mai spus Cătălin Straton.

Înlocuitorul lui Cătălin Straton la Dinamo

Dinamo București a ajuns la un acord cu portarul spaniol René Román Hinojo, ultima oară sub contract cu UD Almería, pentru transferul la clubul din „Ștefan cel Mare”, anunță pagina de Facebook a grupării roș-albe.

Cătălin Straton (30 de ani) își va rezilia contractul cu Dinamo zilele următoare. Portarul care a devenit titular în ultima perioadă a fost anunțat de staff-ul tehnic că nu se va mai conta pe serviciile sale.

„Născut pe 15 decembrie 1983, la Cadiz, René Román Hinojo a evoluat de la începutul acestui an pentru SD Ponferradina, în liga secundă a campionatului spaniol, împrumutat de UD Almería. René Román Hinojo urmează să sosească la București pentru a efectua testele medicale și pentru a semna un contract cu clubul nostru pentru următoarele două sezoane competiționale”, a declarat directorul sportiv Rufo Collado pentru www.fcdinamo.ro

30 de meciuri a apărat René Román Hinojo, sezonul trecut, în Segunda Division, 15 pentru UD Almería și 15 pentru SD Ponferradina”, scrie site-ul celor de la Dinamo.

Publicat: 14 09. 2020, 22:31
Actualizat: 14 09. 2020, 23:09