Cât va dura construcția noului stadion Dinamo, care va costa 170.000.000 de euro: „Atunci va fi gata”
Construcția noului stadion al lui Dinamo intră în linie dreaptă, după ce contestația privind Arena Dinamo a fost respinsă în mod oficial, iar buldozerele au „liber” să intre în „Ștefan cel Mare”.
Licitația pentru demolarea vechiului stadion și construirea noii arene a fost câștigată de compania de construcții Bog’Art, iar Guvernul României a aprobat suma de 170 de milioane de euro pentru acest amplu proiect.
Andrei Nicolescu, despre noul stadion al lui Dinamo
Administratorul special al Dinamo, Andrei Nicolescu, a afirmat care este, în opinia sa, termenul la care se va finaliza construirea Arenei Dinamo, noua casă a „câinilor”.
„Atunci va fi gata. Sper, în 2 ani, doi ani și jumătate”, a declarat Andrei Nicolescu pentru youtuber-ul britanic Thogden, care a fost „proprietarul clubului pentru 24 de ore”.
Până atunci, Dinamo joacă meciurile de pe teren propriu pe Arena Națională. În ultimul joc acasă, cu FCSB, la care a participat și youtuber-ul, Dinamo a pierdut, la limită, 1-2. Acum, Dinamo a reușit prima victorie din play-off, după ce s-a impus, în deplasare, cu U Cluj, scor 4-2, și a trecut pe locul patru, la egalitate de puncte cu ardelenii, 29 de puncte. În următoarea etapă, Dinamo va juca pe teren propriu cu Universitatea Craiova, una dintre pretendentele la titlu.
- Theo Ogden, cunoscut ca Thogden, este un influencer din Londra. Născut în aprilie 2001, Ogden și-a început activitatea pe YouTube, când avea numai 13 ani, iar de atunci a acumulat 1,93 milioane de abonați și a postat peste 21.000 de videoclipuri, care adună sute de mii de vizualizări fiecare.
- Thogden este o prezență constantă pe TikTok, X sau Instagram, unde, de asemenea, are o mulțime de urmăritori. Întrebat cu privire la viitorul său, Thogden a spus: „În copilărie mi-au plăcut foarte mult emisiunile TV precum Top Gear și sper că platforma pe care am creat-o pe YouTube va duce la o oportunitate de a crea o emisiune TV fotbalistică cu Thogdad (n.r. tatăl lui Theo) sau cu alți prezentatori, cred că ar fi grozav”, notează site-ul issuu.
Cum va arăta Arena Dinamo
Noul stadion al echipei Dinamo va avea o capacitate de 33.000 de locuri, iar printre facilități sunt:
- propria parcare pentru publicul VIP, cu până la 200 locuri
- spații încăpătoare pentru echipe, cu patru vestiare, două săli de încălzire, spații pentru staff-ul tehnic, oficiali și organizatori
- o boxă generoasă pentru presă
- spații pentru publicul VIP, incluzând 12 loji, spațiu de ospitalitate de minimum 400 mp, separeuri și restaurant
- spații pentru spectatorii cu dizabilități
- tribunele integral acoperite