Show total în Craiova! Jucătorii au prezentat trofeul suporterilor, însă nu au lipsit și ultrașii echipei lui Adrian Mititelu! Imagini VIDEO colosale

This browser does not support the video element.

Universitatea Craiova este noua deţinătoare a Cupei României, după finala câştigată sâmbătă seara, la Ploieşti, pe arena „Ilie Oană” în urma victoriei cu 3-2, după prelungiri, în faţa Astrei Giurgiu.

UPDATE: Oltenii au făcut spectacol în Craiova! Jucătorii au adus Cupa României în fața suporterilor și au cântat împreună. Evenimentul nu a fost însă lipsit de incidente. În centrul Craiovei s-au întâlnit suporterii echipei lui Mihai Rotaru și cei ai trupei lui Adrian Mititelu, proaspăt promovată în Liga 1. A fost nevoie de intervenția jandarmilor pentru a calma spiritele.

Pentru prima dată după aproape 15 luni, Universitatea Craiova a avut fanii alături pe stadion, la finala Cupei României, de la Ploieşti, iar Nistor şi compania, chiar dacă le-au oferit ceva emoţii celor 1.500 de suporteri prezenţi pe „Ilie Oană”, au reuşit totuşi să-şi adjudece trofeul, după prelungiri, scor 3-2, contra Astrei Giurgiu. Purtaţi de la agonie la extaz, fanii au celebrat îndelung la stadion, pe drumul de întoarcere şi s-au pregătit şi pentru sărbătoarea din centrul Craiovei, de a doua zi.

Trofeele fiind destul de rare în ultimele decenii la Craiova, aşa cum este şi un vers al imnului, „De bucurie rar avurăm parte”, sărbătoarea durează destul de mult la olteni. Galeria din Peluza Nord a dat tonul sărbătorii, la startul finalei, etalând o scenografie specială, cu steaguri albe şi albastre şi un cu un leu care înşfacă tricoul lui Ilie Balaci, simbolizând şi a opta Cupă a României, mesajul fiind: „Istoria Ştiinţei o scriem noi, azi!”


Formaţia lui Marinos Ouzounidis a prelungit sărbătoarea la faţa locului şi a ajuns abia în această dimineaţă în Bănie cu autocarul, după ora 6, la fel şi suporterii olteni care au încurajat echipa, în număr de aproximativ 1.500.

Totuşi, oltenii s-au gândit că e cazul să celebreze câştigarea trofeului şi în Bănie şi au anunţat că echipa va fi prezentă astăzi, în jurul orei 13.30, în centru, la Universitate, pentru a prezenta Cupa României craiovenilor, apoi şi în Piaţa Mihai Viteazul, dacă va fi cazul. La fel s-a întâmplat şi acum trei ani, după finala câştigată cu 2-0 în faţa celor de la Hermannstadt, când mii de craioveni au venit în centru să-i aplaude pe cei care aduseseră primul trofeu în Bănie după o pauză de 25 de ani.

Fanii FCU Craiova au anunţat şi ei că sărbătoresc promovarea

Aşa cum ProSport a anunţat, astăzi va fi un prilej de confruntare între suporterii celor două rivale din Bănie. Dacă Universitatea Craiova celebrează câştigarea Cupei României, FCU Craiova sărbătoreşte promovarea în primul eşalon, iar suporterii formaţiei lui Adrian Mititelu au anunţat că-şi dau şi ei întâlnire în centrul oraşului, tot în jurul orei 13.30-14.00, pentru a sărbători accederea în Liga I.

Forţele de ordine s-au mobilizat deja de la primele ore ale zilei de duminică, pentru a preveni un mare scandal în centrul Craiovei, grupuri de poliţie şi jandarmi patrulând în zonă şi încercând să se asigure că nu vor fi incidente la cele două sărbători.

Azi, de la ora 18.30, în ultima etapă a play-off-ului Ligii a II-a, echipa antrenată de Eugen Trică întâlneşte Dunărea Călăraşi, meci cu importanţă numai pentru oaspeţi, fiindcă gazdele au obţinut deja locul 1, după succesul în deplasare cu Rapid, din etapa trecută.

Forţele de ordine, în alertă

Forţele de ordine s-au mobilizat deja de la primele ore ale zilei de duminică, pentru a preveni un mare scandal în centrul Craiovei, grupuri de poliţie şi jandarmi patrulând în zonă şi încercând să se asigure că nu vor fi incidente la cele două sărbători.
Comunicat comun emis de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dolj şi Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova:

„Ca urmare a performanțelor sportive obținute de cele două echipe de fotbal din municipiul Craiova, astăzi, 23 mai a.c., este posibil ca în zona centrală a municipiului Craiova ori în proximitatea stadionului Ion Oblemenco să se desfășoare unele evenimente publice la care să participe un public numeros. În conformitate cu prevederile legale în vigoare, structurile Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj și Grupării de Jandarmi Mobile Craiova, în cooperare cu Inspectoratul de Poliție Județean Dolj, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Județean Dolj și Poliția Locală Craiova, au obligația de a asigura măsurile de ordine publică cu ocazia unor asemenea evenimente în scopul apărării ordinii și liniștii publice, a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a proprietății publice și private, precum și pentru prevenirea și descoperirea infracțiunilor și a altor încălcări ale legilor în vigoare.

Având în vedere că în mediul on-line sunt propagate diverse informații cu privire la participarea la aceste evenimente a unui număr mare de persoane, recomandăm participanților să adopte un comportament civilizat, să evite conflictele de orice natură, să se delimiteze de persoanele sau grupurile de persoane cu un comportament ostil, să manifeste înțelegere față de măsurile luate de forțele de ordine și să respecte indicațiile acestora în vederea prevenirii unor evenimente ce pot să ducă la tulburarea ordinii publice.

Totodată, având în vedere situația epidemiologică actuală, precum și contextul juridic legat de prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID-19, facem un apel către participanți să manifeste responsabilitate în respectarea acestor măsuri. Îi asigurăm pe membrii comunității noastre că jandarmii din cadrul I.J.J. Dolj și G.J.Mb. Craiova, în cooperare cu colegii din cadrul I.P.J. Dolj, I.S.U. Dolj și Poliția Locală Craiova vor fi la datorie și nu vor tolera situații în care se constată tulburarea climatului de ordine și siguranță publică sau orice alte fapte care să pună în pericol siguranța cetățenilor”.

 

Publicat: 23 05. 2021, 15:15
Actualizat: 23 05. 2021, 15:34