Care a fost cea mai mare dezamăgire din fotbalul românesc în 2025? Cinci echipe, doi antrenori și un jucător la capătul unui an din care e greu să alegi, la câtă amărăciune!

Finalul de an înseamnă totdeauna bilanț, înainte de speranțe. Iar cum fotbalul e patrie fără hotare peste care stăpânește nădejdea, iar clasamentele și modificarea lor ne scriu povestea fiecărei etape din campionat și din viață, cum să încheiem altfel 2025?

Ultimele două episoade din rubrica „Două răspunsuri, o întrebare” cu Gabriel Berceanu și Daniel Nazare propun două provocări la limitele a tot ce-am trăit în fotbalul românesc din ultimele 12 luni.

Astăzi, descoperi top 5 dezamăgiri pentru jurnaliștii ProSport și, la final, în tradiționalul sondaj, tu decizi care a fost cea mai mare dezamăgire din fotbalul românesc în 2025! Iar miercurea viitoare, ultima din an, ca să încheiem cu fruntea sus, ne reîntâlnim pentru top 5 bucurii din fotbalul nostru în 2025.

Gabriel Berceanu: „Din Gruia, prin Bănie, spre București și toată România”

Adevărul e că am suferit „pe bune” în destul de multe rânduri anul ăsta, de câteva ori și pentru că m-am încăpățânat să cred în mai mult și în mai bine. Am compus cu greu acest top 5 al dezamăgirilor: să strângi la un loc bucăți de suferință și să le mai și ierarhizezi… cumplit! Dar cum singuri ne-am dat provocarea în episodul de miercurea asta, înseamnă că suntem și puțin masochiști în felul în care fotbalul ne mistuie 🙂

Încep cu CFR Cluj. Nivelul unui dezamăgiri e influențat direct de dimensiunea așteptărilor inițiale. Iar clubul din Gruia a căzut de foarte sus, în contextul fotbalului nostru, poate nu atât de jos (încă!), dar aiuritor de repede și de zgomotos. Să termini la două puncte de titlu sezonul trecut și la trei în ediția anterioară, vara asta să scoți totuși Paks (Ungaria) și Lugano (Elveția) din cupele europene, iar apoi să te prăbușești spre retrogradare în Superliga… Înfiorător! Și aparent inexplicabil, cu jucători buni și foarte buni în lot!

CFR Cluj mai e dezamăgire pentru mine și deoarece am înțeles că bruma de aparență a profesionalismului în Gruia, în care mă încăpățânam să cred, mă pune într-o postură ridicolă. Trebuie să mă „trezesc”, țin prea mult la fotbalul românesc și sunt deja prea bătrân încât să-mi permit naivități toxice! Ce președinte de club serios vântură lingouri de aur african pe Tik-Tok? Ce club serios îl mai aduce pe Zouma după Julio Baptista și Konoplyanka? Nu mai continui, e suficient să rămân dezamăgit pe final de 2025, nu vreau să mă mai și enervez!

Pe locul 4, nu atât FCU Craiova în sine, cât destinul ei, cu tot ce-a fost dinăuntru și din exterior, mi-a produs o mare dezamăgire în 2025. Era clar încă de anul trecut că totul descrie o pantă amară la clubul lui Adrian Mititelu. Dar, până nu se alege praful, încă mai speri. Iar povestea revenirilor ambițioase ale oltenilor m-a încurajat să sper până spre final. Sau cum s-o numi realitatea fixată anul acesta…

Am crezut mereu că nu e nevoie de două echipe la Craiova, am și scris asta. Dar fotbalul românesc e clar că are nevoie de investitori pătimași ca Adrian Mititelu, cu toate erorile, nestăpânirile și vocația lui conflictuală. FCU Craiova a propus, dar și produs, jucători interesanți, deopotrivă români și străini. Iar infrastructura sportivă de-acolo… mare, mare păcat la acest capitol!

Deschid podiumul dezamăgirilor cu România U21 la EURO din vară. N-am avut așteptări uriașe, sincer să fiu, dar am crezut destul de mult în… mai mult. Când pierzi 0-1 cu Italia primul meci, cu penalty ratat, cu raport egal de șuturi la poartă, crește inevitabil și convingerea. Iar când în al doilea meci, cu Spania, un „dragon” al reprezentativelor de orice vârstă, ai 1-0 în minutul 80…

Cleștii dezamăgirii fix de-aici m-au prins cel mai tare. Că n-am fost în stare să ducem lucrurile la capăt. Senzația că fotbalul românesc, per total, prin această generație, tot n-a prins cheagul concreteții decisive. Că tot mai cultivăm speranțe glorioase, fără timp și resurse suficiente spre confirmări. Jalnic gust la care, dacă adaug și tâmpenia făcută de Blănuță…

Pe locul 2, episodul FCSB – Shkendija. Da, poate ar fi trebuit să mă pregătească returul cu Inter Club d’Escaldes. Și da, ulterior nord-macedonenii nu s-au făcut de râs în grupa Conference League. Dar să pierzi tur-retur cu Shkendija și să ieși astfel din drumul spre Liga Campionilor după ce ai dominat autoritar Superliga și ai dovedit, într-un remarcabil sezon Europa League, că poți enorm…

M-a lăsat, efectiv, mut eliminarea. Și o plasez pe locul doi în topul dezamăgirilor din două motive. Pentru că am simțit cum întregului fotbal intern i s-a impus prin ea o aspră reevaluare. Repet, două eșecuri, tur-retur, din partea unui FCSB care cu câteva luni înainte călca în picioare campionatul și bifa optimi de finală Europa League!

Al doilea motiv: totdeauna te dor mai adânc dezamăgirile dinspre cei pe care îi iubești. Nu m-am ferit vreodată, o repet: simt că sunt stelist și țin cu FCSB. Oricât de „incorect” ar suna sau împotriva deciziilor din instanțe, rămân convins că am dreptul să spun că mă simt într-un fel anume. Ar fi culmea, în vremurile în care e aplaudată frenetic declararea identităților de orice natură și în orice nișă, să nu pot tocmai asta!

Cea mai mare dezamăgire din fotbalul românesc în 2025 pentru mine? Selecționerul României. Argumentele și de ce am promis că nu le mai reiau, aici.

Daniel Nazare: „Trei personaje și două echipe. Dar tare greu să alegi, la câte dezamăgiri…”

Sincer dezamăgirile sunt atât de multe, încât mi-e greu să fac un clasament. Îmi bat capul, schimb ierarhiile, tai multe dintre neîmpliniri. Naționala e una, dar parcă nu e îmi oferea neapărat așteptări, ci Mircea Lucescu. Superliga? Da, e slabă, dar unele echipe par a fi de vină.

Nu mi-a fost ușor, i-am eliminat din top 5 pe Justin Ștefan, pe Adrian Mititelu, CFR Cluj și naționala Under 21, chiar și pe Daniel Pancu ori Mandorlini. Îmi dau seama că îmi făceam iluzii cu unii: persoanele și echipele sunt slabe, deși conștientizez că mă amăgeam de unul singur. Să vrei să devină bun manager secretarul general LPF iar nea Adrian să fie un om care oferă echilibru, e ca și cum l-ai pune pe Ricky Martin să cânte „Bucovină, plai cu flori”. Nu merge.

Încep motivarea alegerilor cu locul 5, Sepsi Sfântu Gheorghe. Echipă organizată, stadion cochet, buget bun, public civilizat, sponsori, antrenori serioși, academie care a crescut de la an la an. Au retrogradat! Ce le-a lipsit? În schimb, Superliga propune echipe precum Metaloglobus și Slobozia, fără stadion și cu bani infinit mai puțini. Iar acum, Sepsi se zbate în eșalonul secund. Dacă alte echipe nu dispun de staff tehnic, e clar că aici problema e la „vârf”.

Mircea Lucescu. Aș fi vrut să fie cel care să găsească soluții, nu să se vaite și să se războiască, indiferent că sunt jurnaliști sau spectatori. Cel care întreținea relația cu presa, azi o vede drept cel mai mare dușman. Iar când pierde România, de vină sunt Kyros Vassaras, jucătorii ori ziariștii, niciodată el. Victoriile sunt ale lui, înfrângerile, ale altora. Nu mi-a plăcut că am ajuns în situația de a-l considera o mare dezamăgire. N-am visat și nici gândit așa ceva.

FCSB în noul sezon. Echipa e după chipul și asemănarea patronului: totul la întâmplare, la mila lui Dumnezeu, schimbări aiurea, vorbă multă. Campioana a devenit de nerecunoscut, iar fotbaliștii naționalei de la FCSB… de nerecunoscut! Unii în cădere liberă și nu știm dacă play-off-ul e aproape sau departe. Nu putem prevede nimic. Nici bine și nici rău.

Cariera de antrenor a lui Adrian Mutu. La vale, în viteză, fără viitor. FC Hermannstadt l-a pus al treilea pe listă, CFR Cluj nu l-a luat în calcul, nici Universitatea Cluj. Multe echipe nici nu-l pun pe listă. De 9 luni, după plecarea de la Petrolul, am auzit mai mult de asocierea cu Pescobar decât de vreo echipă care-l dorește. Mă tem că e deja finalul unei meserii pentru Mutu.

Dennis Drăguș. După Euro 2024 am sperat că e omul care poate trage naționala după el. Nu Ianis Hagi, nu Răzvan Marin, nu Radu Drăgușin. S-a stins! A luat cartonaș roșu inutil într-un meci decisiv, nu a mai marcat cum ne-a obișnuit, excepție meciul din Cipru. Credeam că va deveni atacantul titular, dar postul lui e pus în pericol de Bîrligea și Louis Munteanu. Iar în Turcia joacă atât de puțin încât ne e frică de o repatriere în Superliga.

Care a fost cea mai mare dezamăgire din fotbalul românesc în 2025?