Căpitanul dă interzis petrecerii după victoria cu Celtic! Ce le-a transmis colegilor

Meciul de fotbal dintre CFR Cluj si Celtic, in ultima runda a Grupei E a Ligii Europa, disputat pe stadionul Dr. Constantin Radulescu din Cluj-Napoca, joi, 12 decembrie 2019. DAN HORIA TAUTAN / MEDIAFAX FOTO

CFR a fost la înălțime în Europa League, a ajuns în primăvara europeană, însă campioana nu va sărbători prea mult.

Mario Camora e deja cu gândul la partida cu Astra, de luni, iar după victoria de joi a avut un mesaj clar pentru colegii lui: „Nu va avea loc nicio petrecere. Vine un meci important luni, de titlu, cu Astra, și trebuie să trecem pe primul loc”.

Secretul victoriei

Fundașul lui Petrescu știe cum a reușit CFR să ia 3 puncte mari cu Celtic.

„Am avut o atitudine foarte bună, mai ales pe faza defensivă, unde am fost foarte agresivi. Calificarea e importantă atât pentru club, cât și pentru noi, jucătorii. Nu m-a interesat rezultatul la Rennes – Lazio. Am spus și înainte că important e ce facem noi. E mult mai frumos că am terminat grupa cu o victorie, deși puteam să mergem mai departe și cu un egal”, a mai afirmat Camora.

Cați bani vor lua jucătorii calificarea în 16-imile Europa League

33 de ani are fundașul portughez. E la CFR din 2011

3 titluri a luat Camora cu formația din Gruia

Publicat: 12 12. 2019, 23:24