Când cel mai bun jucător are un mesaj „tare” pentru patronat. Supărat, Mitriță a spus exact ce crede: „Asta așteptăm!”

Cel mai bun jucător al Craiovei în Supercupa pierdută cu CFR, 0-1, Alexandru Mitriță (23 de ani) cere transferuri pentru ca echipa lui Devis Mangia să conteze în noul sezon al Ligii 1 Betano.

Rămas fără Băluță și Gustavo, micuțul atacant a dus greul pe plan ofensiv, a înșirat cinci adversari și a fost aproape de deschiderea scorului în debutul meciului, dar rigoarea defensivă a clujenilor s-a ridicat deasupra talentului său incontestabil. La interviul de după meci, Mitriță a apărut supărat și le-a cerut șefilor din Bănie să completeze de urgență lotul, dacă vor să se gândească la mari performanțe: „Suntem foarte supărați, dar trebuie să mergem mai departe. Nu trebuie să mai vorbim acum despre Băluță, despre cine a plecat sau nu a plecat. E important ca cei care-l înlocuiesc să joace cât mai bine. Așteptăm noi transferuri și cred că, dacă vom completa echipa, vom ajunge sus. Pigliacelli și Cicâldău au intrat foarte bine, acum trebuie să ne refacem, pentru că urmează un meci foarte greu cu CSM Poli Iași”, a declarat internaționalul român.

Burlacu: „Diferența s-a făcut la penalty”

Trimis în repriza a doua pentru a revitaliza o linie ofensivă care a produs puțin, tânărul Andrei Burlacu (20 de ani) e diferența că diferența dintre CFR și echipa sa a fost foarte mică, dar și că momentul penalty-ului a fost decisiv pentru stabilirea câștigătoarei: „Am vrut să facem o bucurie publicului și familiilor noastre. Am luptat, dar, din păcate, diferența s-a făcut din penalty. Trebuie să strângem rândurile și să ne ambiționăm pentru a ne lupta la titlu în campionat. Trebuie să muncim mai mult, în această seară am văzut cât putem duce, iar de acum încolo ne rămâne să muncim și să fim modești. Evident că avem capacitatea de a ne lupta la titu, suntem o forță și avem un lot omogen, cu mulți copii buni care vin din spate. Atmosfera a fost de vis, ca de obicei, ne pare rău și, pe această cale, vreau să le mulțumesc că au fost lângă noi. Sper să ne luăm revanșa în campionat”, a spus Burlacu.

 

Publicat: 14 07. 2018, 23:19
Actualizat: 14 07. 2018, 23:20