BREAKING NEWS | Au fost cumpărate drepturile de difuzare pentru meciurile Stelei. Toate partidele din acest sezon vor fi live pe cea mai mare platformă video din lume

Veste importantă pentru fanii Stelei. Dacă în sezonul trecut meciurile echipei lui Marius Lăcătuș au putut fi urmărite, cu doar câteva excepții, numai de pe stadion, din acest sezon lucrurile se vor schimba. Toate partidele Stelei vor fi transmise în direct de către Asociația Steliștilor 1947, asociația non-profit a suporterilor clubului. În urma unui acord cu AMFB, AS47 va televiza toate partidele Stelei, de pe teren propriu și din deplasare, acestea urmând să fie disponibile gratis pe YouTube, cea mai mare platformă de video-sharing din lume.

Într-un anunț făcut astăzi de Asociația Steliștilor 1947 se precizează faptul că: 

Contractul semnat, astăzi, va asigura difuzarea tuturor partidelor în care evoluează Steaua, de la campionatul intern al Ligii a IV-a, până la play-off-ul și Cupa României, pe canalul de Youtube al asociației: www.youtube.com/asociatiastelistilor1947. Înțelegerea este valabilă chiar din ziua semnării contractului, astfel încât cel dintâi meci va fi AS Romprim – Steaua, disputat fără spectatori și programat, mâine, 14 septembrie, începând cu ora 17:00

AS47 a mai anunțat faptul că în plan este și reamenajarea terenului 5 din Complexul Sportiv Steaua, adică locul în care își dispută partidele de pe teren propriu echipa lui Marius Lăcătuș. Una dintre problemele reclamate de suporteri în sezonul trecut a fost lipsa unui număr suficient de locuri, în acest moment fiind posibilă participarea la meciuri a unui număr de cel mult 1500 de fani.

Publicat: 13 09. 2018, 17:03
Actualizat: 13 09. 2018, 17:14