Bernd Storck, scos din sărite de arbitrajul lui Istvan Kovacs: „E cel mai bun din țară, dar azi nu a fost norocos cu deciziile”

Bernd Storck, antrenorul lui Sepsi, nu a digerat deloc bine eșecul de pe teren propriu cu Universitatea Craiova, scor 1-3, din runda a 24-a a Superligii.

Tehncianul și-a vărsat nervii pe centralul Istvan Kovacs, pe care îl consideră vinovat de luarea mai multor decizii eronate împotriva echipei sale.

Bernd Storck, scos din minți de arbitrajul lui Istvan Kovacs

Antrenorul lui Sepsi susține că arbitrul Istvan Kovacs a luat mai multe decizii greșite, în special în repriza secundă, când a acordat o lovitură de pedeapsă pentru oaspeți

„Din nefericire, arbitrajul a fost împotriva noastră. Sunt prea multe decizii greșite, dar trebuie să le acceptăm. Nu ne-au dat un penalty, apoi sigur că e vina noastră la golul de 1-1. Era penalty clar și la decizia de dinainte de pauză, dar arbitrul nu a dat nimic. E mult prea mult. Am avut multe șanse să marcăm, însă așa e fotbalul. Nu caut scuze. Fotbalul a fost împotriva noastră. S-au luat decizii greșite. Trebuie să le acceptăm și să mergem mai departe. A fost un duel clar, arbitrul s-a dus să vadă.

E cel mai bun din țară, dar azi nu a fost norocos cu deciziile. Nu a fost ușor după 1-1. Cosmin Matei a avut o ocazie mare să marcheze pentru 2-1. Apoi a fost o nouă fază de arbitraj. Poți să dai, poți să nu. Vom vedea ce se întâmplă. Totul e în mâinile noastre”, a declarat tehncianul neamț al lui Sepsi, Bernd Storck.

Nici portarul Ronald Niczuly nu-l iartă pe Istvan Kovacs

La fel ca antrenorul său, și portarul Ronald Niczuly a criticat prestația jenantă a centralului Istvan Kovacs, căruia îi reproșează printre altele o lovitră de păedeapsă neacordată pentru Sepsi la faza din minutul 19, atunci când atacantul Gbriel Debeljuh a fost busculat clar în careu de stoperul Craiovei, brazilianul Raul Silva.

„Am avut meciul în mână, am avut penalty la Debeljuh. Nu vreau să vorbesc despre arbitraj, că nu e treaba mea, dar cred că faptele lui Istvan Kovacs din seara asta vorbesc de la sine. Am avut meciul în mână, puteam să facem 2-0, puteam să facem 2-1 apoi. E o dezamăgire mare. Un penalty… Nu vreau să-mi dau cu părerea”, a declarat portarul lui Sepsi, Roland Niczuly.

Echipele de start

Sepsi: Ro. Niczuly – Oteliță, Ninaj, Ciobotariu, Ștefan – J. Rodriguez, Păun – I. Gheorghe, C. Matei, Kallaku – Debeljuh
Rezerve: Moldovan, Gedo, Kecskes, Bălașa, Aganovic, Renta, R. Varga, Safranko, Popsa, K. Varga
Antrenor: Bernd Storck

Universitatea Craiova: Lazar – Vlădoiu, Zajkov, R. Silva, Căpățână – A. Crețu, Mateiu – Danciu, Anzor, Mitriță – Markovic
Rezerve: L. Popescu, Soyri, Maldonado, Badelj, Benga, Lăpădătescu, Kozulj, Baiaram, Bană, Koljic, Cîmpanu
Antrenor: Ivaylo Petev

Publicat: 04 02. 2024, 18:49
Actualizat: 04 02. 2024, 19:26