Becali, păcălit de Hagi când a încercat ultimul transfer de la Viitorul? „A zis ‘da’, dar cred că s-a răzgândit și l-a pus pe jucător să refuze!” Ce fotbalist a vrut patronul FCSB și ce sumă a oferit

Gigi Becali (61 de ani) cred că a fost păcălit de Gică Hagi (54 de ani) în încercarea sa de a-l transfer de la Viitorul la FCSB pe olandezul Bradley De Nooijer (21 de ani), fundașul stânga al trupei „Regelui”. Deși i-a dat voie să negocieze cu jucătorul, Becali nu a reușit să-l convingă pe De Nooijer și crede că totul s-a blocat după ce Hagi s-a răzgândit.

Bradley De Nooijer a fost primul fundaș stânga dorit de Gigi Becali la FCSB, înainte ca patronul să se reorienteze spre Florin Ștefan (23 de ani), om de bază în naționala lui Mirel Rădoi la Euro de tineret. Becali a oferit 500.000 de euro pentru De Nooijer, iar Hagi i-a dat voie să negocieze cu jucătorul, dar acesta nu a fost convins.

Becali crede că Hagi s-a răzgândit pentru că nu i-a convenit suma de transfer oferită în schimbul lui De Nooijer și de aceea nu s-a mai realizat mutarea. „L-am vrut pe De Nooijer! Am vorbit cu Gică, iar Gică a zis: >. Între timp cred că s-a răzgândit el (n.r Hagi) și l-a pus pe jucător să refuze. Așa cred eu! Am oferit 500.000 de euro, cred că el voia 750.000!”, a spus Gigi Becali, vineri seara, la DigiSport.

În plus, Gigi Becali a anunțat că nu va mai transfera „la kilogram”. Omul de afaceri preferă aștepte pentru a face o mutare în zona fundașului stânga și nu se mai aruncă să ofere sume exorbitante în schimbul fotbaliștilor care-i plac. „Eu nu mai cumpăr jucători care nu joacă! Stai ușor, ușor, că nu e… Ori luăm jucători de valoare, ori nu mai cumpăr. Că nu stăm în ploaie! O să aducem, cu siguranță o să aducem”, a mai spus Gigi Becali, la DigiSport.

Romario Benzar, Junior Morais, Florentin Matei, Adrian Stoian și Filipe Teixeira au plecat de la FCSB în această vară, iar la capitolul veniri vicecampioana a punctat prin aducerile lui Claudiu Belu (25 de ani, Astra), Răzvan Oaidă (21 de ani, FC Botoșani) și Darius Olaru (21 de ani, Gaz Metan, din ianuarie 2020). FCSB caută cu disperare un fundaș stânga, după ce a rămas fără soluții, Momcilovic și Stan fiind accidentați.
 

Publicat: 05 07. 2019, 22:16
Actualizat: 05 07. 2019, 22:17