Becali, dezvăluiri incredibile din vestiarul FCSB: „E anarhie! Nu-l respectă pe Dică!”. Rusescu, criticat pentru că a dat gol

Gigi Becali (60 de ani) e în continuare foarte supărat după înfrângerea FCSB de la Sfântul Gheorghe, 4-2 cu Sepsi. Omul de afaceri l-a criticat în continuare pe Florinel Coman (20 de ani), atitudinea fiind în continuare marea problemă a fotbalistului, în ochii lui Becali. Becali spune că jucătorii nu-l respectă pe Nicolae Dică.

„Coman, în continuare cred că e mai talentat decât Man. Dar el stă în neascultare. Neymar e mai mare decât Coman? Messi e mai mare decât Coman? Ronaldo e mai mare decât Coman? Păi n-am văzut pe niciunul că da gol din corner. Că ei sunt fotbaliști mari. Dar toți ascultă antrenorul. Man văd că ascultă de antrenor, și mai sunt câțiva. Teixeira ascultă, Tănase ascultă. Dacă nu ascultă toți, nu iese ce trebuie. Forță grupului, cum spune Ionuț Chirilă. Nu mai este forță și atunci nu mai iese nici valoarea lor la iveală. Man ce să facă singur? Nu poate câștigă la infinit de unul singur.

Respectați-va pe voi și ascultați ce spune antrenorul . Din moment ce dai mereu la poartă din corner, e clar că nu asculți antrenor. A dat o dată Ianis, a dat Coman, dar n-ai cum să dai mereu. Tu vrei să dai gol din corner, e neascultare. Nu e bine (că Rusescu a executat lovitură liberă deși Coman trebuia să bată), nu am nevoie să dai gol, am nevoie să stai în ascultare. Anarhie, acum toți cu Facebook-ul asta, toți vor să fie șefi. Neascultarea e păcatul diavolului. Dică trebuie să știe să dea militaria jos, nu toți sunt făcuți pentru asta. Ceea ce face la antrenament, jucătorii nu fac. Degeaba știe el fotbal. Supărarea mea este că nu o să-mi iasă calculele.

Dacă noi în 11 oameni, aia de la Gaz Metan în 10 și ne dominau. Păi nu aveam posesia. Asta e supărarea. Bani nu fac, dacă nu câștig campionatul, nu fac bani. Dacă iau campionatul și mergem în grupele Champions League, nu mai cer 30 de milioane de euro. Părerea mea este că Man la valoarea lui la 20 de ani, dacă iau campionatul de 2 ori și mergem în grupe, valoarea lui este la 100 de milioane de euro. Nici Neymar, nici Ronaldo nu au făcut la 20 de ani ce face Mbappe. Lăsați-l pe Mbappe că valorează 1 miliard de euro acum. Doar Messi mai făcea la 20 de ani ce face Mbappe”, a spus Gigi Becali la Pro X.

 

Publicat: 06 12. 2018, 13:32
Actualizat: 06 12. 2018, 14:24