Becali a găsit înlocuitorul perfect pentru Alibec: „Vine la noi!”. Atacantul care va umple golul lăsat de plecarea șeptarului roș-albaștrilor în Arabia Saudită

Gigi Becali a anunțat că i-a găsit deja înlocuit lui Denis Alibec, care va pleca în Arabia Saudită, la Al Shabab, echipa lui Marius Șumudică. Omul de afaceri spune că la FCSB va ajunge Bilel Omrani, vechea țintă a roș-albaștrilor. Fostul patron al vicecampioanei a dezvăluit o discuție cu impresarul atacantului francez, ca i-a dat ultimele detalii despre situația sa.

„O să-l aduc pe Omrani. M-a sunat impresarul lui aseară. Mi-a spus că s-au ținut de cuvânt. N-a plecat cu CFR, nu se duce să lucreze pe o semnătură falsă. O să-l luăm pe Omrani, vine la noi. Nemec rămâne și el o varianta, să vedem dacă se răzgândește. Nu mai iau jucători la ghici, iau numai jucători pe care-i știu. Nu știu de ce se tot amâna cu Omrani la comisii, probabil e vorba de prietenii. De ce țin comisiile jucătorul să nu se antreneze? Prietenie! E o speță simplă. Pentru ce să nu-l lași să se antreneze?”, a spus Becali la Pro X.

Becali a anunțat în această dimineață că Denis Alibec va pleca, după Constantin Budescu, la Al Shabab. FCSB va încasa în schimbul său 1,7 milioane de euro. Omrani va veni la FCSB liber de contract, susține latifundiarul, după ce înțelegerea cu CFR i-a expirat în această vară. Fotbalistul se află într-un litigiu cu clubul, care susține că Omrani a semnat un nou contract, însă francezul spune că iscălitura sa este falsă pe noua înțelegere.

Ca variantă de atacant, Becali îl are în vizor și pe Raul Rusescu, fotbalistul care a jucat ultima dată în Turcia, la Osmanlispor.

 

Publicat: 03 07. 2018, 13:34
Actualizat: 03 07. 2018, 18:00