Avocații lui Becali au cerut Tribunalului ca FCSB să nu mai plătească Armatei prejudiciul pentru folosirea ilegală a mărcii Steaua! Motivul invocat + când are loc următorul termen

La termenul de miercuri al procesului privind folosirea ilegală a numelui și mărcii Steaua în perioada 2004 – 2014 de către echipa condusă de Gigi Becali, avocații omului de afaceri au cerut ca latifundiarul din Pipera să nu mai plătească prejudiciul, invocând faptul că într-un alt dosar au cerut anularea mărcii. Miza este de 37 de milioane de euro.

Lupta dintre armata de avocați a lui Gigi Becali și juristul CSA Steaua nu se mai dă pentru marca Steaua, câștigată definitiv de Clubul Armatei, ci pe prejudiciul pe care omul de afaceri trebuie să-l plătească pentru folosirea ilegală între 2004 și 2014. Miercuri, avocații finanțatorului FCSB au apărut în fața judecătorilor Tribunalului București cu o cerere curioasă. Potrivit steaualiberă.com, reprezentanții lui Becali au transmis că omul de afaceri nu ar mai trebui să plătească prejudiciul pentru că, într-un alt dosar, acesta a cerut anularea mărcii Steaua

Însă șansele de reușită ale demersului sunt foarte mici, pentru că Florin Talpan a câștigat, în octombrie 2017, și procesul în care Gigi Becali cerea anularea definitivă a tuturor mărcilor Steaua.

Următorul termen în procesul în care Florin Talpan cere despăgubiri de aproximativ 37 de milioane de euro va avea loc în luna decembrie.

În luna mai, avocații celor de la FCSB au cerut ca Gigi Becali să plătească Armatei prejudiciul pe numai trei ani, dar cererea a fost respinsă de judecători.

 

 

Publicat: 05 09. 2018, 15:40
Actualizat: 05 09. 2018, 15:41