Avertisment după scandalul uriaș de la Universitatea Craiova – FC Botoșani. „Îți dai seama ce o să fie atunci?”

Partida Universitatea Craiova – FC Botoșani, scor 2-3, nu a fost lipsită de momente tensionate.

Meciul de pe stadionul „Ion Oblemenco” a fost umbrit de un episod care a avut loc în prima repriză, atunci când Silvian Cristescu a început să se înjure cu Marius Croitoru, dar și cu jucătorii de rezervă a clubului finanțat de Valeriu Iftime.

Daniel Stanciu a vorbit despre incidentul în care Silvian Cristescu și Marius Croitoru au fost implicați, iar acesta avertizează. Fostul președinte al lui Dinamo și ASA Târgu Mureș este curios ce se va întâmpla sezonul următor, atunci când echipa lui Mihai Rotaru ar putea juca împotriva celor de la FC U Craiova, formația lui Adrian Mititelu fiind aproape de promovarea în Liga 1.

Avertisment după scandalul uriaș de la Universitatea Craiova – FC Botoșani

„Nu vreau să comentez, pentru că imaginile vorbesc de la sine. Am spus că s-a transmis o stare de nervozitate de sus, de la conducere. Sunt de acord cu cei care au spus că Universitatea Craiova a jucat bine, dar a pierdut pe mâna ei. S-a transformat foarte mult acest club. Poate înţeleg patima, pentru că e vorba de Craiova, dar îţi dai seama ce va fi când o să joace cu echipa lui Mititelu? Vrei să faci un lucru profesionist, dar apari cu astfel de lucruri care nu îţi fac cinste şi dai cu băţul în baltă”, a spus Daniel Stanciu, conform Looksport.ro.

De partea cealaltă, Ioan Ovidiu Sabău s-a ferit să vorbească foarte mult despre scandalul de la meciul Universitatea Craiova – FC Botoșani, scor 2-3, dar a recunoscut că și alte echipe din Liga 1 au în conducere oameni care au ieșiri necontrolate. „Nu poţi să faci aşa ceva, cei care conduc trebuie să aibă grijă. Cam la multe cluburi sunt astfel de oameni care au astfel de ieşiri. Nu vreau să vorbesc prea mult”, a spus și Ioan Ovidiu Sabău pentru sursa citată mai sus.

Universitatea Craiova, pe locul 3 în play-off cu doar trei etape înainte de finalul sezonului

FC Botoșani s-a impus duminică, pe stadionul „Ion Oblemenco”, cu scorul de 3-2 (2-1), în fața celor de la Universitatea Craiova. După 7 meciuri jucate în play-off-ul Ligii 1, gruparea din Bănie se află pe locul 3 în clasament, cu 37 de puncte, după ce a bifat trei înfrângeri, două victorii și două remize.

Publicat: 10 05. 2021, 08:25