„Avem deja 1-0!”. Gigi Becali, declarație „marcă înregistrată” înainte de derby-ul FCSB – CFR

Revenirea pe Arena Națională este un mare avantaj pentru FCSB, susține Gigi Becali. Vicecampioana a jucat două meciuri la Pitești, după ce Gabriela Firea, primarul Capitalei, a decis să închidă cel mai mare stadion al țării pentru remedierea problemelor cu gazonul. Acum, FCSB va reveni pe Arena Națională în derby-ul cu CFR, iar omul de afaceri spune că echipa sa pleacă deja cu 1-0.

FCSB se întoarce pe Arena Națională după două meciuri jucate la Pitești, iar derby-ul cu CFR Cluj va fi primul joc pe gazonul refăcut. Echipa lui Nicolae Dică a câștigat, în Trivale, jocurile cu Gaz Metan (2-1) și cu Viitorul (2-0).

„Sunt puternici și acum, dar eu cred că valoarea noastră a căpătat acum ceva putere. Cred că am câștigat-o, pentru că am văzut ultimele jocuri. Cred că jucătorii au început să asculte de antrenor în aceste meciuri.

Steaua pleacă deja cu 1-0 când joacă pe Arena Națională. Noi suntem obișnuiți cu acest stadion, cu acel teren. Parcă suntem acasă, dăm totul, iar adversarii se sperie numai când o văd. E casa noastră, nu?”, a declarat Gigi Becali, într-o conferință de presă.

FCSB – CFR se joacă sâmbătă, 22 decembrie, de la ora 20:00, pe Arena Națională. Înaintea derby-ului CFR Cluj se află pe primul loc în clasament, cu 43 de puncte, în timp ce FCSB e pe locul secund, cu 40 de puncte.

Publicat: 22 12. 2018, 09:40
Actualizat: 22 12. 2018, 09:41