Avem arbitru-debutant în Liga 1 la Viitorul – FC Argeș! A fost, înainte de a se apuca de fluierat, fotbalist la Astra Giurgiu

Andrei Moroiță, arbitru din Ploiești, va debuta duminică 25 octombrie, în Liga 1, urmând să oficieze la centru partida dintre Viitorul și FC Argeș, meci care va începe la ora 18.45 la Ovidiu și contează pentru etapa a 8-a din întrecerea internă.

Kyros Vassaras, explicații pentru greșelile de arbitraj din Liga 1: „Trebuie să știm de ce arbitrii au luat o anumită decizie” | VIDEO

Născut pe 18 mai 1986, la Urlați (Prahova), Moroiță a devenit arbitru în martie 2004. Categoria a II-a a obtinut-o in 2007, iar categoria I în 2009.

Pe 16 noiembrie 2012 a debutat în Liga 3, la meciul Gloria Buzău – Eolica Baia (scor 6-2). Primul joc în Liga 2 a fost Hermannstadt – CS Mioveni (scor 2–1), pe 30 mai 2018, informează site-ul scoaladearbitri.ro.

Andrei Moroiță a fost legitimat la Astra Giurgiu, echipa patronată de Ion Niculae

Ca fotbalist a ajuns până în Liga 1, unde a debutat în tricoul Astrei Ploiești. De asemenea, a evoluat la mai multe echipe din eșaloanele inferioare. Absolvent al Facultății de Educație Fizică și Sport „Al. Ioan Cuza”, din Iași, Andrei Moroiță este căsătorit și are un copil.

Tatăl său este Ion Moroiță (foto stânga, alături de fiul său și MIrcea Dridea). Acesta este arbitru emerit de box, care l-a format, printre alții, pe cunoscutul pugilist Adrian Deaconu. Actualmente arbitrul Andrei Moroiță este angajat al grupării CSM Ploiești.

În acest campionat de Liga 1 a mai debutat un singur arbitru: Viorel Nicușor Flueran, la partida din etapa trecută: Chindia – Gaz Metan Mediaș 1-0.

Publicat: 25 10. 2020, 10:30