Avancronica sferturilor de finală în Mondialul de baschet din Filipine. Șase europene plus Canada, în cursă cu americanii favoriți | CORESPONDENȚĂ DIN MANILA

Mondialul de baschet din Filipine trece acum în cea mai spectaculoasă etapă a lui! Manila suporterilor pătimași trepidează în așteptarea fazei eliminatorii, sferturile de finală programate pe 5 și 6 septembrie anunțând show total la Mall of Asia Arena, unde se vor disputa toate partidele, inclusiv marea finală din 10 septembrie. Biletele s-au vândut, marea lor majoritate, în avans, deși nu se cunoștea configurația sferturilor! Și, ca peste tot, în frenezie, au apărut biletele „la negru”, se rezervă locuri în restaurantele care vor proiecta partidele iar tricouri fake ale naționalelor participante se găsesc în orice cartier… ProSport îți prezintă avancronica sferturilor de finală, în care șase reprezentative europene, plus Canada, luptă pentru a opri marea favorită, SUA, echipa starurilor NBA!

Corespondență de la Mondialul de baschet oferită de Superbet. Întoarce Europa toate calculele?

Deși învinsă de Lituania (110-104) în ultimul meci al grupelor și poate cel mai mare șoc al Mondialului de baschet până acum, echipa Statelor Unite ale Americii rămâne marea favorită la trofeu. Poate că s-a produs o îndoială în privința cotei sale, dar sprijinul filipinezilor pentru starurile NBA rămâne pe poziții, poți descoperi AICI un reportaj emoționant despre asta, și poate conta enorm din tribune. În plus, valoarea certă a unor baschetbaliști precum Anthony Edwards, Austin Reaves sau Jalen Brunson e greu de echilibrat, în ciuda înfrângerii cu balticii.

Încă de la startul turneului, Canada era poziționată ca a doua favorită în multe analize, iar configurația tabloului din faza eliminatorie confirmă, aparent, acest statut. Germania, Serbia și Lituania ar compune lotul urmăritoarelor, cu foarte mici diferențe între ele, deși nemții chiar au impresionat prin constanță, iar balticii sunt și ei neînvinși! În vreme ce Slovenia, în ciuda senzaționalului Luka Doncic, Italia și revelația Letonia închid, în această ordine, ierarhia așteptărilor. Iată cum se va juca și care e drumul spre finală:

  • Sfert 1 – Italia v SUA – 5 septembrie
  • Sfert 2 – Lituania vs Serbia – 5 septembrie
  • Sfert 3 – Germania vs Letonia – 6 septembrie
  • Sfert 4 – Canada vs Slovenia – 6 septembrie
  • În semifinale se vor întâlni câștigătoarele Sfert 1 vs Sfert 3 și cele din Sfert 2 vs Sfert 4

Italia vs SUA. Cel mai dezechilibrat sfert, dar ce surprize am văzut deja!

A fost, în mod cert, până acum, un Mondial de baschet plin de surprize. De la ieșirea Franței din competiție încă din prima fază a grupelor, prin toate celelalte răsturnări spectaculoase în care mingea și coșul au învins foaia și procentele. Victoria Letoniei cu Spania, a Braziliei cu Canada… Și-atunci, de ce să nu producă Italia, prezentă în primele 8 ale lumii după un sfert de secol, o minune cu SUA? Mai ales după ce americanii au fost învinși, în ultimul meci, de Lituania?

Foarte probabil, „furia” starurilor NBA în tocmai acest context va fi una de neratat pentru public, dar italienii erau outsideri și cu Serbia, reușind să o învingă, 78-76, în faza a doua a grupelor! Defensiva e marele atu al europenilor, în vreme ce SUA… dacă trece peste starturile de meci de tipul 12-31 la capăt de prim sfert cu Lituania, e tare greu de oprit cumva! Simone Fontecchio (Utah Jazz), singurul jucător de NBA al italienilor, nu are nimic de pierdut și nu e exclus să vedem cel puțin o luptă strânsă pentru primele două sferturi!

Lituania vs Serbia. Cel mai tare sfert de finală! 

Se pronunță cineva? Aproape imposibil! Cu Bogdan Bogdanovic (Atlanta Hawks) în frunte, sârbii atacă riguros visul finalei, fără să uite că Iugoslavia a devenit campioană mondială aici, în Filipine, în 1978!  Și se apără cu Nilola Milutinov în mare formă, baschetbalistul lui Olympiakos fiind poate între cei mai buni legitimați la cluburi din Europa, pe acest segment. Serbia a străbătut prima fază a grupelor cu trei victorii pe linie, a suferit șocul italian (76-78), parcă la timp, și a știut să revină când trebuie, zdrobind Republica Dominicană a lui Karl-Anthony Towns, 112-79.

Lituania sosește după miracolul victoriei contra SUA în ultima partidă, cu care a consfințit procentajul de succes 100% în acest turneu, unul construit inclusiv pe „demolarea” Greciei, 92-67, dar și pe un 91-71 destul de convingător cu Muntenegru. Starul echipei e Jonas Valanciunas (New York Pelicans), singurul jucător NBA al balticilor, în vreme ce sârbii îi mai au, pe lângă Bogdanovic, pe Petrusev (Philadelphia 76ers) și Jovic (Miami Heat), la acest capitol.

Germania vs Letonia. Test german pentru magia baltică

Cu un Dennis Schroder, a cărui poveste o puteți descoperi AICI, în mare formă, nemții compun o echipă de temut la Mondialul de baschet, fără îndoială. Au trecut fără probleme de Japonia și Finlanda, au învins 85-82 pe Australia, iar în faza a doua, meciuri de fix 100 de puncte. Unul mult mai simplu, contra Georgiei, altul cu Slovenia. A fost 100-73, respectiv 100-71. Și senzația de forță incontestabilă, 5 victorii din 5 posibile, cu Theis (Indiana Pacers) și mai ales frații Wagner (Orlando Magic) în completarea minunată a evoluției entuziasmante marca Dennis Schroder.

Letonia e o mare revelație, iar tocmai acest statut devine unul periculos pentru nemți, fiindcă nu știi vreodată când vine finalul magiei! Cu Davis Bertans (Oklahoma City Thunder) drept unic reprezentant NBA, dar cu super prestații precum cea a lui Grazulis (Trento) sau a lui Zagars, fără echipă!, balticii sunt greu de controlat. În prima fază a grupelor, un uluitor 88-86 cu Franța, pe care au trimis-o, practic prin asta, acasă! Foc de paie? Nu, doar jarul! Pentru că a urmat 74-69 cu campioana mondială en-titre, Spania! Și… 104-84 cu Brazilia, imediat după ce sud-americanii învinseseră Canada!

Canada vs Slovenia. Ultimul dans pentru Luka Doncic?

Starul Luka Doncic (Dallas Mavericks) a tras Slovenia după el până acum la Mondialul de baschet, însă parcursul de până azi a fost unul ușor, comparativ cu testul canadian din sferturile de finală. Europenii au avut în mod clar cea mai ușoară grupă din prima fază a turneului, reușind 3 victorii cu Georgia, Capul Verde și Venezuela. Nici continuarea nu a fost o mare provocare, Australia, depășită cu 91-80. Iar când au dat de Germania, slovenii au fost depășiți clar, 71-100.

Canada e poate cel mai mare pericol pentru supremația pronosticată a Statelor Unite ale Americii. Șapte baschetbaliști de NBA, un Shai Gilgeous-Alexander în formă, cu RJ Barett și Olynyk alături. Ce echilibrează însă duelul? Startul de turneu al Canadei, un 95-65 devastator cu Franța, plus „defilările” cu Liban și Letonia, a trecut spre o etapă a inconstanței. Canada a pierdut total neașteptat cu Brazilia, 65-69, fiind depășită în 3 din 4 sferturi. S-a trezit bine pentru victoria necesară cu Spania, 88-85, dar după o partidă de mare luptă, în care a îndeplinit obiectivul doar printr-un ultim sfert excelent. E suficient pentru drumul spre finală?

Credite foto: FIBA

Rămâi pe ProSport pentru corespondențe speciale din Manila pe durata Campionatului Mondial de baschet masculin!

Publicat: 04 09. 2023, 15:54