Atac fără precedent la adresa „Regelui”:** „Taci, ești praf! Hagi să nu mai deschidă gura, decât cel mult la dentist”

După ce s-a retras din cariera de jucător, Gică Hagi s-a apucat de antrenorat, însă u a reușit rezultate notabile din această postură, în schimb el reușind să descopere destul de mulți jucători talentați.

„Regele” crede că ar fi reușit mai mult în cariera de jucător dacă ar fi avut norocul să se nască într-o altă țară.

„Am avut ghinionul să mă nasc român, altfel ajungeam mult mai sus. O educație și o îndrumare adecvată m-ar fi făcut și mai bun. Totuși, faptul că am avut și un pic de noroc, reușind să plec la 25 de ani din țară, la Real Madrid, m-a ajutat. Doar că în Occident trebuie să ai grijă singur de tine, să te autodisciplinezi”, a declarat Hagi în urmă cu câteva zile.

Din cauza acestei declarații, Corneliu Vadiu Tudor a lansat un atac violent la adresa „Regelui”, acesta fiind enervat la culme de vorbele lui Hagi.

„A făcut o afirmație de om nărod. Cum să spui asta? Nu-i e rușine? A te naște român nu e un ghinion, ci un noroc, o fericire, o mândrie. Păi ce ai fi vrut tu măi machidonule să te naști? pechinez? eschimos?”, notează săptămânalul lui Corneliu Vadim Tudor, Romania Mare.

„Viteza m-a făcut genial” a fost o altă frază care l-a deranjat pe Corneliu Vadim Tudor, care îl sfătuiește pe Hagi să mai deschidă gura „doar la dentist”.

„Cum să te lauzi în halul ăsta? Taci, că ești praf. Îl sfătuim pe Hagi să nu mai deschidă gura, decât cel mult la dentist”, scrie aceeași sursă.

Gica Hagi a jucat în cariera lui la Farul (1982-1983), Sportul (1983-1987), Steaua (1987-1990), Real Madrid (1990-1992), Brescia (1992-1994), Barcelona (1994-1996) și Galatasaray (1996-2001).

35 de goluri a marcat în cele 124 de meciuri jucate pentru naționala României.

Publicat: 21 09. 2012, 17:54
Actualizat: 22 09. 2012, 10:09