Astra – FC Botoșani 2-1. Elevii lui Edi Iordănescu au câștigat partida în inferioritate numerică. Dinamo poate depăși echipa din Moldova în această etapă

Astra – FC Botoșani 2-1 (Ioniță 9, Belu 85 / Roman 63)

În urma acestui rezultat, Astra ocupă locul 4, cu 37 de puncte, Botoșaniul e pe 5, cu 35 de puncte, în timp ce Viitorul și Dinamo au câte un meci în minus și au 34, respectiv 33 de puncte. Campionii României ocupă ultimul loc care asigură calificarea în play-off.

Echipele de start:

  • Astra: Iliev – Belu, Polczak, Bejan, Radunovic – Dandea, Mrzljak – Ioniță, Seto, Balaure – Abang
  • Rezerve: Lazar, Le Tallec, Gheorghe, Butean, Chipirliu, Nyuiadzi, Moise
  • FC Botoșani: Cobrea – Ungurușan, Burcă, Miron, Mușat – Bordeianu, Oaidă – Roman, Rodriguez, Buș – Ciaccheri
  • Rezerve: Pap, Plămadă, Moruțan, Chitoșcă, Serediuc, Târșă, Dumitraș 

Min. 90+4 FINAL! Astra – FC Botoșani 2-1


Min. 85 GOOOOOL ASTRA! Ioniță îl lansează pe Le Tallec spre poartă, iar francezul preferă să-i paseze în fața porții lui Belu, care înscrie cu poarta goală.


Min. 63 GOOOOOL BOTOȘANI! Mihai Roman înscrie dintr-un penalty obținut de el, în urma unui fault făcut de Iliev.


Min. 48 Bară Botoșani! Miron reia cu capul în stâlpul din stânga porții adverse, dar tușierul l-a semnalizat pe fotbalistul Botoșaniului în poziție afară din joc. Totuși, reluările au arătat că fundașul central era în poziție regulamentară.


Min. 46 A început repriza secundă.


Min. 45+1 Pauză! Astra – Botoșani 1-0.


Min. 30 ROȘU pentru Astra! Abang are o intervenție cu talpa pe coapsa lui Burcă și a fost eliminat. 


Min. 9 GOOOOOOOL ASTRA! Ioniță înscrie din penalty, chiar dacă portarul Botoșaniului, Cobrea, a ghicit colțul.


Min. 1 A început partida de la Giurgiu.


Astra și FC Botoșani vor juca, la Giurgiu, pe „Marin Anastasovici”, primul meci al etapei a 22-a din Liga 1. Confruntarea directă e una dintre partidele care poate decide care dintre cele două formații se va califica în play-off-ul campionatului.

În acest moment, FC Botoșani ocupă locul 4 în clasament, cu 35 de puncte, în timp ce Astra se află pe locul 6, ultimul de play-off, cu 34 de puncte. Elevii lui Costel Enache au două înfrângeri la rând în campionat, în timp ce Astra vine după trei victorii în ultimele 5 partide.

Astra a câștigat ultimele 4 dintre cele 5 întâlniri directe dintre cele două formații. Singurul meci care s-a terminat la egalitate s-a înregistrat în octombrie 2016, 0-0 la Botoșani.
 

Publicat: 15 12. 2017, 22:14
Actualizat: 15 12. 2017, 22:15