„Arbitrajul ne-a dezavantajat”. Dezamăgirea „roș-albaștrilor”: „Sper să avem noroc la tragerea la sorți”. Cât de gravă e accidentarea lui Tănase

Dezamăgire în rândul fotbaliștilor de la FCSB după ce au pierdut primul loc în grupa G a Europa League. Florin Tănase, căpitanul FCSB, speră ca „roș-albaștrii” să aibă noroc la tragerea la sorți pentru a evita un nume greu din fotbalul european. Decarul a vorbit și despre accidentarea sa.

FCSB a fost învinsă de Lugano, 1-2 pe Arena Națională, dupa ce Daprela și Vecsei l-au învins pe Andrei Vlad. Elevii lui Dică nu s-au ridicat la nivelul aștepta de ce aproximativ 14.000 de fani și, la final, s-au ales cu un cor de fluierături. Tănase spune că nu se aștepta să piardă prima poziție în grupă și că își dorește un adversar mai faci pentru 16-imi. Harlem Gnohere a marcat golul vicecampionilor, în minutul 60.

„Nimeni nu se mai aștepta să pierdem primul loc. Din păcate am făcut-o, acum sper să avem noroc la tragerea la sorți. Sper să avem un adversar accesibil. Azi am fost mai mult pe lângă ei, nu am fost agresivi, deși așa ar fi trebuit să fim. Cred că și arbitrajul ne-a dezavantajat. Și la mine și la Junior cred ca a fost penalty. Asta a fost istoria, ne pare rău, sperăm că la anul să facem meciuri bune în Europa.

În legătură cu accidentarea, Tănase a spus: „Am simțit ceva la spate, sper să nu fie ceva grav”, a declarat Tanase la Pro X.

Viktoria Plzen a încheiat grupa pe primul loc, cu 12 puncte. FCSB a terminat pe poziția a doua, cu 10 puncte, Lugano pe locul trei, cu 9 puncte, și Hapoel Beer Sheva pe 4, cu 4 puncte.

Publicat: 08 12. 2017, 00:38
Actualizat: 08 12. 2017, 10:15