Anunțul momentului despre transferurile lui Yuri, Manea și Grameni la Rapid! „Am avut o discuție de principiu”

Victor Angelescu si Adrian Mutu in tribuna la meciul de fotbal dintre Romania si Muntenegru, contand pentru Liga Natiunilor, desfasurat pe Stadionul Rapid Giulesti din Bucuresti, marti 14 iunie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 3 poze

Rapid și-a propus în sezonul 2023 – 2024, pe care conducătorii l-au proclamat anul centenarului, să termine pe podium. Pentru a-și realiza obiectivul, Dan Șucu și Victor Angelescu i-au întărit lotul lui Adrian Mutu în această vară cu aducerile lui Iulian Cristea (28 ani, sosit gratis de la FCSB), Răzvan Oaidă (25 ani, sosit gratis de la FCSB), Christopher Braun (31 ani, cumpărat cu 300.000 de euro de la CFR Cluj), Cătălin Cîrjan (20 ani, împrumutat de la Arsenal), Borja Valle (30 ani, sosit gratis de la Cartagena) și Omar El Sawy (19 ani, cumpărat de la Csikszereda pentru 400.000 de euro).

Rapid și-a luat gândul de la Yuri, Manea și Grameni

Pe lângă aceste transferuri, Adrian Mutu i-a dorit insistent pe Yuri Matias (28 ani) și Constantin Grameni (20 ani). Numai că, Victor Angelescu a anunțat că pretențiile financiare ale fundașului central brazilian și ale Farului Constanța, în celălalt caz, au făcut ca cei doi să nu mai ajungă în Giulești în această vară.

„Tranzacția este picată. Yuri a cerut un salariu mare. E mai mare decât ați spus dumneavoastră (n.r. 18.000 de euro salariu pe lună).

(n.r. dacă a existat interes pentru Cristi Manea) Nu este adevărat, avem doi fundași dreapta.

(n.r. despre Dina Grameni) Am avut o discuție de principiu cu Gică Hagi. El își dorește să vândă afară”, a declarat Victor Angelescu pentru DigiSport.

  • Yuri Matias a fost cumpărat de CFR Cluj în iarna lui 2022 de la Gaz Metan Mediaș, în schimbul a 100.000 de euro. De atunci, stoperul cotat de publicația Transfermarkt la 1,8 milioane de euro a prins 65 de meciuri pentru echipa din Gruia în toate competițiile, în care a marcat 6 goluri și a oferit două pase decisive.
  • De cealaltă parte, Constantin Grameni a fost o piesă importantă în sistemul lui Gică Hagi în sezonul recent încheiat, când Farul Constanța s-a încoronat campioana României. Mijlocașul central cotat de Transfermarkt la 2 milioane de euro a înscris de 6 ori și a oferit 4 pase decisive în cele 39 de meciuri în care a fost utilizat în stagiunea trecută.
Publicat: 07 07. 2023, 08:45