Antrenorii fără licență PRO riscă amenzi mari dacă dau indicații tactice! Tehnicienii vizați de FRF și cine e singurul care a stat cuminte pe bancă

Andrei Prepelita discuta cu Mihai Ianovschi in meciul de fotbal dintre FC Arges si UTA Arad, contand pentru Play-out-ul Ligii 1 Casa Pariurilor, desfasurat fara spectatori pe Stadionul Nicolae Dobrin din Pitesti, marti 27 aprilie 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

FRF nu le permite antrenorilor care nu dețin licența PRO să dea indicații de pe banca tehnică, astfel că Mihai Iosif (Rapid), Marius Croitoru (FC Botoșani) și Ilie Poenaru (Academica Clinceni) riscă sancțiuni serioase.

Există însă și un caz de antrenor care a ascultat de recomandările federației și nu s-a ridicat de pe banca tehnică în ultima etapă, astfel că e sigur că nu va fi amendat. Andrei Prepeliță, care o antrenează pe FC Argeș, a ales să le transmită jucătorilor indicațiile tehnice prin intermediul colaboratorilor săi din staff, mai exact al lui Mihai Ianovschi.

Antrenorii care încalcă aceste prevederi la meciuri din cadrul Ligii 1 sunt pasibili de o amendă cu valoarea cuprinsă între 6.800 de lei și 13.570 de lei.

„Pot da instrucțiuni în timpul jocului doar Directorul Tehnic, antrenorul principal sau antrenorul secund”

Federația Română de Fotbal a făcut unele precizări pe marginea acestui subiect, anunțând prin intermediul unui comunicat că nu are de gând să elimine sancțiunile pentru antrenorii care nu au licența PRO, dar dau indicații de pe marginea terenului.

„Pot da instrucțiuni în timpul jocului doar Directorul Tehnic, antrenorul principal sau antrenorul secund. În cazuri excepționale (de ex. antrenorul principal și antrenorul secund sunt suspendați) antrenorul cu portarii va avea dreptul de a da instrucțiuni în timpul jocului. Prin decizia Comitetului Executiv FRF din 19 iulie 2021 s-a aprobat ca sesizarea Comisiei de Disciplină și Etică a FRF cu privire la nerespectarea funcțiilor din cadrul staff-ului tehnic sau exercitarea atribuțiilor de antrenor principal de către persoane care nu dețin calificările necesare să se efectueze de către Școala Federală de Antrenori (SFA) sau de către delegatul de joc”, se arată în comunicatul remis de FRF.

Forul de specialitate a precizat că îi are în vedere pe cei patru tehnicieni care pregătesc echipe din Liga 1 fără a avea acest drept. „Până în prezent, de la startul ediției 2021-2022 a Ligii 1, Școala Federală de Antrenori a sesizat Comisia de Disciplină și Etică a FRF cu privire la eventuale încălcări ale regulamentului de către 4 cluburi din Liga 1 și 4 antrenori aflați sub contract cu acestea, doi dintre aceștia posesori ai licenței UEFA A, iar doi ai licenței UEFA B”, se mai arată în comunicatul Federației Române de Fotbal.

Publicat: 23 08. 2021, 15:45
Actualizat: 23 08. 2021, 15:46