Antrenament spartan pentru vedetele de la FCSB! Florinel Coman, lăsat fără vlagă de Thomas Neubert | VIDEO & FOTO

Jucătorii lui FCSB au parte de antrenamente spartane în perioada de mercato din această vară.

Vedetele lui Toni Petrea au revenit la baza de la Berceni, după ce au avut câteva zile libere, dar fotbaliștii lui FCSB nu au fost iertați de Thomas Neubert.

Preparatorul neamț de la FCSB i-a pus pe fotbaliștii vicecampioanei României să execute niște exerciții care i-a epuizat rapid.

Antrenament spartan pentru vedetele de la FCSB

Florinel Coman, fotbalistul pe care mizează Gigi Becali în sezonul viitor din Liga 1, a fost surprins fără vlagă, transpirat, trăgându-și sufletul pe marginea terenului. Nici Joyskim Dawa nu s-a lăsat mai prejos! Fundașul central al vicecampioanei a tras din greu la antrenamentul de luni, iar oboseala s-a văzut pe chipul său.

„FCSB a început a treia săptămână de pregătire, în care vor disputa și primele meciuri amicale ale verii. Roș-albaștrii vor primi miercuri, începând cu ora 18.00, vizita moldovenilor de la FC Sfântu Gheorghe, în direct pe canalul de YouTube FCSB TV și pe pagina de Facebook FCSB Official.

De asemenea, FCSB va evolua sâmbătă seară, începând cu ora 20.00, pe terenul celor de la Zimbru Chișinău. Detalii cu privire la transmisia TV a jocului din Republica Moldova vor fi făcute publice în zilele următoare”, apare pe pagina oficială de Facebook a celor de la FCSB.

FCSB va juca patru meciuri amicale în această vară

Primul meci de verificare a celor de la FCSB va avea loc pe 29 iunie, ora 18.00, atunci când elevii lui Toni Petrea se vor duela cu FC Sfântu Gheorghe, una dintre reprezentantele Republicii Moldova în Conference League.

Al doilea meci va avea loc la Chișinău, pe 2 iulie (ora va fi anunțată ulterior), împotriva celor de la FC Zimbru, una dintre echipele de tradiție din Republica Moldova.

Pe 6 iulie, începând cu ora 18:00, va avea loc al treilea meci amical al verii, împotriva celor de la CS Mioveni, în Baza Sportivă FCSB. Ultima partidă amicală dinaintea începerii sezonului 2022-2023 va avea loc la Galați, pe 9 iulie, împotriva Oțelului Galați, echipă promovată recent în liga secundă. Vom reveni în curând cu detalii legate de difuzarea jocurilor!”, se arată în comunicatul emis de roș-albaștrii, pe site-ul oficial.

Publicat: 27 06. 2022, 15:08
Actualizat: 27 06. 2022, 15:08