Andrei Vlad, răspuns pentru fanii Universității Craiova: „Așa sunt ei, mai agitați!”

Suporterii craioveni cu fulare reveniti in tribuna la meciul de fotbal dintre Universitatea Craiova si FCSB, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, duminica 28 noiembrie 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Andrei Vlad n-a uitat de suporterii Universității Craiova! Contestat la derby-ul din Bănie, portarul i-a catalogat drept „agitați” pe fanii olteni.

Fost portar la Universitatea Craiova, Vlad nu uită de unde a plecat și a subliniat că îi respectă pe suporterii olteni. În 2017, Andrei Vlad i-a anunțat pe conducătorii Universității Craiova că a ajuns la o înțelegere cu FCSB și va pleca. Până la urmă, pentru a simplifica și accelera transferul, Gigi Becali a plătit oltenilor 400.000 de euro.

Universitatea Craiova și FCSB s-au întâlnit duminică seară, pe Stadionul „Ion Oblemenco” din Bănie, în cadrul etapei cu numărul 17 din Liga 1, iar roș-albaștrii au învins cu scorul de 3-2. În urma acestui rezultat, FCSB s-a apropiat la cinci puncte de liderul CFR Cluj, care are însă cu un meci mai puțin disputat. Universitatea Craiova a rămas pe locul 4, la nouă puncte în spatele roș-albaștrilor.

Andrei Vlad, mesaj pentru fanii Universității Craiova: „Au parte de respectul meu!”

Deși n-a fost iertat de fanii gazdelor, Andrei Vlad este încântat că spectatorii au revenit în tribune la meciurile din Liga 1.

„Da, aşa sunt ei (n.n. suporterii olteni), mai agitaţi, pot spune, dar au parte de respectul meu. Avem nevoie de public, de fani, avem nevoie de suporteri la stadion pentru că fotbalul este mai frumos cu public în tribune”, a afirmat Andrei Vlad pentru FCSB TV.

Portarul speră ca fanii de la Peluza Nord să facă spectacol la meciul cu UTA: „Îi aşteptăm să fie alături de noi, să vină în număr cât mai mare, să ne încurajeze şi să reuşit să câştigăm următorul meci”.

Publicat: 29 11. 2021, 15:08