Andrei Cristea, mulțumit după egalul din Dinamo – Poli Iași 1-1. „A fost o partidă de totul sau nimic pentru noi!”

Dinamo – Poli Iași s-a terminat la egalitate, scor 1-1, în etapa a 9-a din play-out-ul Ligii 1, pe stadionul din Ștefan cel Mare, iar Andrei Cristea se bucură că echipa sa a luat un punct pe terenul „câinilor”.

Andrei Cristea crede că punctul obținut de Poli Iași pe terenul celor de la Dinamo este important pentru menținerea moldovenilor în Liga 1. Mai mult, atacantul echipei pregătite de Mircea Rednic a lansat un atac și la adresa lui Ousmane Viera, fotbalistul în vârstă de 33 de ani de la AFC Hermannstadt, care l-a băgat în spital pentru opt zile.

Andrei Cristea, mulțumit de egalul din Dinamo – Poli Iași 1-1

„Este un egal care ne ține în cursă. A fost o partidă de totul sau nimic pentru noi. Aveam șanse zero dacă pierdeam. Este un campionat foarte greu, condiții foarte grele. Suntem într-o perioadă nefericită. La Dinamo am făcut performanță și am jucat alături de jucători valoroși și în pare rău că a ajuns aici. Ar fi păcat ca aceste două echipe să retrogradeze.

Am făcut testul azi de dimineață pentru că am stat 8 zile într-o clinică din București după un atac brutal al unui jucător care nu știu ce mai caută în fotbalul românesc și aici mă refer la Viera. Mă bucur că am reușit să revin și să înscriu pentru a rămâne în cursă”, a spus Andrei Cristea, marcatorul golului moldovenilor lui Mircea Rednic.

Sorin Șerban este optimist, deși play-out-ul este greu de dus

Sorin Șerban, fundașul oaspeților, a comentat și el partida și susține că dinamoviștii au primit un penalty gratuit.

„Un rezultat pozitiv, noi am venit aici să luăm cele trei puncte, dar asta e. E bine, suntem acolo, noi sperăm în continuare. A fost un meci bun. Din ce am auzit eu nu a fost penalty. Nu l-am atins, el a venit din spate. Nu mai contează, a fost 1-1, mergem mai departe. În play-out toate meciurile sunt echilibrate”, a spus Șerban la Digisport.

Publicat: 12 07. 2020, 20:09
Actualizat: 12 07. 2020, 20:16