Anamaria Prodan, anunțul zilei despre ofertele pe care FCSB le-a primit pentru Dennis Man. „Gigi Becali va lua, cu siguranță, banii pe care îi vrea pentru el”

Dennis Man a ratat în vară un transfer la Norwich, dar porțile unui transfer de milioane în străinătate sunt încă larg deschise. Anamaria Prodan susține că jucătorul are în continuare multe echipe care îl urmăresc, iar ultimele evoluții îl pot ajuta să prindă un contract de vis. 

Dennis Man a luptat în acest început de sezon cu coronavirusul, dar, chiar și în aceste condiții, cifrele lui sunt superbe. În ultimele 8 partide a marcat 11 goluri. Aceste reușite pot fi trambulina spre un transfer în străinătate. În vară, Norwich a făcut o ofertă, dar Gigi Becali nu a fost nemulțumit și a refuzat afacerea.

„Dennis Man e 10 clase peste tot fotbalul românesc. Gigi Becali va lua cu sigurantă banii pe care îi vrea pentru el. Dennis va juca la naționala mare când va veni timpul lui. Normal ar fi să fie alături de Mutu la ultimul meci, cel mai important, cu Danemarca, unde se joacă și calificarea”, a explicat Anamaria Prodan, agentul jucătorului de la FCSB.

Anamaria Prodan a dezvăluit că Man este monitorizat de mai multe echipe

Dennis Man se află pe lista multor echipe din Europa. În afara lui Norwich s-au interesat de el și alte echipe. Feyenoord, Lokomotiv Moscova, Monaco sau Atalanta și-au trimis emisarii la meciurile FCSB. Presa din Ucraina a vorbit chiar și de o ofertă de aproape 10 milioane de euro de la Dinamo Kiev, echipa antrenată de Mircea Lucescu. Gigi Becali a spus mereu că vrea 15 milioane de euro.

„Sunt foarte multe echipe interesate de el. Fiind situația cu COVID-ul, încă nu e niciun club care să dea suma ceruta, dar va fi, cu siguranță va exista!”, a spus Anamaria Prodan pentru www.sport.ro.

„Ambele goluri au venit după ce Dennis Man și-a schimbat poziția, a contat foarte mult. Știți că Man la UTA juca altceva, în spatele atacantului”, a declarat managerul general al FCSB, Mihai Stoica, după meciul Academica- FCSB 0-2.

Publicat: 21 10. 2020, 22:48