Anamaria Prodan a adus încă un fotbalist la FC Hermannstadt! Pe cine a transferat formația sibiană

Odată cu venirea Anamariei Prodan în acționariatul lui FC Hermannstadt, situația fiananciară a formației sibiene s-a îmbunătățit, astfel că mai mulți jucători noi au ajuns la echipa antrenată de Ruben Albes. Clubul din Sibiu tocmai l-a transferat pe Goran Karanovic de la Sepsi Sfântu Gheorghe.

Goran Karanovic (32 de ani) și-a încheiat contractul cu Sepsi, în această vară, după ce a evoluat timp de un sezon la formația covăsneană.

FC Hermannstadt l-a transferat pe Goran Karanovic

FC Hermannstadt a fost nevoită să transfere un atacant, după ce Gabriel Debeljuh a plecat la CFR Cluj. Astfel, sibienii au decis să-l aducă, liber de contract, pe Goran Karanovic.

Goran Karanovic a evoluat, de-alungul carierei, la mai multe echipe din Franța și Elveția, printre care se numără FC Wohlen, FC Luzern, SC Kriens, Servette, FC St.Gallen, Angers, FC Sochaux și FC Aarau.

În această vară, FC Hermannstadt a perfectat opt transferuri: Soni Mustivar, Adrian Scarlatache, Claudiu Belu-Iordache, Luca Florica, Fábio Fortes, Agostinho Cá, Edson Pires și Goran Karanovic.

Înțepături între Dan Alexa și Anamaria Prodan

Dan Alexa și Anamaria Prodan au fost protagoniștii unui episod șocant în vara anului trecut, după o partidă dintre Astra și Botoșani, pe vremea când Alexa antrena formația giurgiuveană. Antrenorul a fost pocnit de impresară, gest care a stârnit multe semne de întrebare.

Acum, Anamaria Prodan a făcut un nou gest care l-a deranjat pe Alexa. Aceasta a spus că tehnicianul este „creația ei”, iar acesta i-a dat un răspuns clar.

„Probabil s-a referit la imagine, niciodată ca antrenor. Vreau să stabilim clar, stabilisem asta și cu ea. Valoarea mea ca antrenor e valoarea mea, nimeni nu poate să o subțieze. Ana epatează foarte mult, o știți. Îi place să se implice, dar eu am semnat cu Ana după a doua promovare. E un manager foarte bun, dar ea epatează. O știți foarte bine. Creația ei…Creația ei ca imagine, probabil. Dar ca antrenor, sub nicio formă”, a spus Dan Alexa, conform GSP.

350.000 de euro este cota lui Goran Karanovic, conform transfermarkt.com

13 goluri a marcat Goran Karanovic în 33 de partide bifate pentru Sepsi

Publicat: 07 09. 2020, 13:07
Actualizat: 08 09. 2020, 12:24