Americanii din MLS pun banii pe masă pentru vedetele din Superliga! Suma importantă de bani care se poate încasa pe jucătorul care visează să joace la Real Madrid. EXCLUSIV

Octavian George Popescu si Seniko Romeo Doua in meciul de fotbal dintre Petrolul Ploiesti si FCSB, din cadrul Superligii Superbet, desfasurat pe Stadionul Ilie Oana din Ploiesti, sambata 28 octombrie 2023.,Image: 819543504, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no
Vezi galeria foto - 4 poze

Americanii din MLS vânează tot mai mulți jucători din Superliga, iar un jucător al Petrolului este și el aproape să joace în America. Afacerea ar urma să se facă în următoarea perioadă de mercato, din informațiile ProSport.

Petrolul ar urma să primească 700.000 de euro pentru Seniko Doua, pe care l-a adus în Superliga în urmă cu aproape un an, de la formația SO Armee.

Petrolul, gata să-l vând pe Seniko Doua în MLS! Câți bani ar urma să încaseze clubul din Superliga

După ce Enes Sali a ajuns la Dallas, încă un club din Superliga se pregătește să transfere un jucător tânăr în MLS.

Deși a devenit titular indiscutabil la Ploiești, Seniko Doua este aproape să facă și el pasul în MLS, în condițiile în care Petrolul încearcă să facă rost de bani în următoarea perioadă. Negocierile sunt în toi cu un club din Statele Unite, iar mutarea se poate realiza pentru suma de 700.000 de euro, după cum a aflat ProSport.

Despre transferul lui Seniko Doua în Major League Soccer a scris și GSP.

„Sunt negocieri avansate cu un club din MLS, dar totul se va decide în perioada de mercato. Petrolul ar urma să obțină 700.000 de euro pentru Seniko Doua”, susțin sursele ProSport.

Seniko Doua visează să joace la Real Madrid: „E cel mai mare club din lume!”

Ivorianul mărturisea că vrea să joace la Real Madrid, fiind convins că poate să prindă un transfer important dacă se va descurca bine în tricoul Petrolului.

Pe teren 90 de minute în meciul pierdut de Petrolul cu Farul, scor 1-3, Seniko Doua are o cotă de piață de 350.000 de euro, conform Transfermarkt.

„Îmi place Real Madrid, e cel mai mare club din lume. De ce să nu ajung acolo? Dacă voi juca bine la Petrolul, pot ajunge la unul dintre marile cluburi europene. Publicul din Ploiești îmi oferă bucuria de a juca fotbal pentru ca atunci când vezi că atâția oameni te încurajează, te încurajează, devii mult mai motivat. Eu iubesc acest lucru, îmi place să joc în fața unui public numeros. Sunt mulți fotbaliști din Coasta de Fildeș la marile cluburi europene. Am o mulțime de amici printre ei, dar sunt mai apropiat de David Fofana și de Jean N’Guessan. Suntem toți de aceeași vârstă”, spunea fundașul, conform playsport.ro.

  • 17 meciuri a strâns Seniko Doua în această ediție de Superliga, fără să marcheze vreun gol pentru Petrolul
Publicat: 11 12. 2023, 21:40