Ambulanța a intrat pe teren în timpul derby-ului dintre Rapid și Universitatea Cluj. Panică la Buftea | FOTO & VIDEO

Momente de panică în timpul derby-ului dintre Rapid și Universitatea Cluj! Ambulanța a intrat pe teren după accidentarea suferită de Robert Neciu, jucătorul oaspeților.

Accidentarea lui Neciu a fost o adevărată lovitură pentru cei de la Universitatea Cluj, care au luat gol la începutul reprizei secunde, de la puștiul Rareș Ilie.

Meciul Rapid – ”U” Cluj trebuia să aibă loc inițial la data de 2 noiembrie, într-o zi de luni, de la ora 18:00, însă a fost amânat la solicitarea echipei ardelene, care la momentul respectiv avea o mulțime de cazuri de COVID-19 în lot.

Ambulanța a intrat pe teren în Liga 2! Panică în timpul derby-ului Rapid – Universitatea Cluj

Robert Neciu a acuzat dureri serioase la genunchiul stâng după duelul cu Jorza, iar ambulanța a intrat imediat pe teren, în condițiile în care și Daniel Stanciu, oficialul clujenilor, a intrat în panică.

Jucătorul Universității Cluj a fost urcat pe targă și dus în ambulanță. Bandajat sub genunchiul stâng, Neciu este suspect de fractură de menisc, iar jucătorul a plecat deja spre spital, după cum a aflat reporterul ProSport prezent la meci.

VIDEO: Accidentarea lui Robert Neciu

Rapid – Universitatea Cluj | Echipele de start

Rapid: Drăghia – I. Voicu (cpt.), R. Crișan, Nastos, Finica – Jorza, R. Costin, R. Ilie – Sefer, Ad. Bălan (Țîră 36′), Hlistei
Rezerve: Ciuculescu – Leasă, Catrici, Mocioacă, Fica, D. Benzar, Ghineț, Drăghiceanu
Antrenor: Mihai Iosif

”U” Cluj: Muțiu – Inacio Miguel, Luchin, Gab. Tamaș (cpt.), Taub – Negrean, I. Filip, Neciu – M. Moraru, Gavra, Sergio Ribeiro
Rezerve: Vâtcă – Andr. Mureșan, Telcean, Mâneran, Golan, Goga, Bg. Barbu, Dican, Novac
Antrenor: Costel Enache

Pe lângă această partidă de la Buftea, în cele 12 etape ale Ligii 2 mai sunt de disputat alte trei meciuri restante: Dunărea Călăraşi – Turris Oltul Turnu Măgurele (etapa 12 / 1 decembrie, ora 16:45), Ripensia Timișoara – CS Mioveni (etapa 12 / 2 decembrie, ora 14:00) și ”U” Cluj – Farul Constanța (etapa 11 / 2 decembrie, ora 16:30).

Publicat: 19 11. 2020, 22:19
Actualizat: 03 12. 2020, 02:04