„Am aruncat imediat geanta și m-am lăsat jos!” VIDEO | Incredibil! Fanii lui Dinamo făceau scandal și în vremuri mai bune. Pulhac, urmărit până acasă: „Când am văzut ce ‘turmă’ era în spate…”

This browser does not support the video element.

Cristi Pulhac (34 de ani) a povestit, luni, la ProSport LIVE, cu lux de amănunte cum a fost urmărit de fanii lui Dinamo până în zona în care locuia în București. Totul s-a întâmplat pe vremea când îmbrăca tricoul „câinilor”, iar, ca și acum, echipa nu trecea prin cea mai bună perioadă. Urmărirea a avut loc după celebrul video clip „Steaua e numai una”, când el, Gabi Torje și Adrian Ropotan au „călcat pe bec” și au cântat melodia dediată marii rivale.

Fostul fundaș stânga a povestit cum s-a ascuns de fani în grădina blocului unde locuia la acea vreme. Pulhac a dat detalii despre cum o „turmă” de fani ai lui Dinamo au vrut să aibă o discuție mai serioasă, târziu în noapte :).

„În Băneasa eram. Eu, după episodul ăla, am acceptat să iau totul asupra mea. Era o presiune foarte mare, jucătorii ăia chiar jucau. Țin minte că am venit acasă, am avut meciul cu Brașov. Am fost rezervă, abia venisem după accidentare și am parcat mașina în spatele blocului. Și ca să intru în scara blocului, am auzit niște pași în spate, alergând. Nu avea cine să vină la 11 noaptea. Am aruncat imediat geanta în grădină și m-am lăsat jos, mi-am dat seama. M-am pus în gardă, ca să zic așa. Am crezut că e doar unul, dar când am văzut ce turmă era în spate… L-am dat la o parte și am ieșit în stradă. Era lume. Nu mi-a fost frică, am intrat înapoi în echipă, am jucat. În momentul în care demonstrezi și joci, lumea nu mai are nicio treabă. Am pus mâna pe telefon și am sunat. S-au liniștit după, era un grup de prin Aviației. Nu m-a acuzat nimeni că nu sunt dinamovist”, a povestit Pulhac, la ProSport LIVE.

Acum, dinamovistul vrea să dea totul uitării: „Acum vreau sa o spun pentru ultima oară și nu vreau sa-mi mai amintesc. A fost o perioadă tristă și destul de grea din viața mea. Eram niște tineri care am nimerit într-un loc nepotrivit, într-un cadru intim”, a mai spus Pulhac.

Nici în zilele noastre suporterii lui Dinamo nu-s mai liniștiți. Ultrașii „câinilor” fac scandal la fiecare meci, motiv pentru care clubul a și primit o suspendare de cinci meciuri în care nu are voie să vină cu galerie în deplasare. Mai mult, fanii au anulat prezentarea oficială a lui Eugen Neagoe la Dinamo după ce au mers peste jucători și staff la Săftica.

„Steaua e numai una!” Acum 11 ani

În 2008, la ziua de naștere a lui Torje, care pe atunci făcea 19 ani, Torje, Pulhac și Ropotan au fost surprinși consumând cantități impresionante de alcool la petrecerea organizată de cel poreclit „Messi din Banat”. Alcoolul i-a afectat atât de mult pe cei trei „câini” încât aceștia au început să fredoneze șlagăre pro Steaua. Maneaua „Steaua e numai una” a reprezentat unul din hiturile preferateale câinilor.

CLICK AICI PENTRU VIDEO CU CELEBRUL VIDEOCLIP

Publicat: 12 08. 2019, 19:14
Actualizat: 12 08. 2019, 19:15