Alexandru Ioniță și Rareș Ilie rămân cu picioarele pe pământ după victoria cu UTA. „În prima repriză nu am existat!”

Meciul de fotbal dintre echipele UTA Arad si Rapid, din etapa a IV-a a play-off-ului Ligii 1, disputat pe Arena Francisc Neuman din Arad, sambata, 9 aprilie 2022. CIPRIAN PETCUT/ MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 4 poze

Alexandru Ioniță și Rareș Ilie, rămân cu picioarele pe pământ după victoria obținută de Rapid pe terenul celor de la UTA Arad.

Rapid a învins-o pe UTA Arad, scor 2-0, în etapa a 4-a din play-out-ul Ligii 1, iar formația condusă de Adi Mutu este neînvinsă de la venirea „Briliantului” pe banca tehnică.

Alexandru Ioniță și Rareș Ilie, cei doi marcatori ai Rapidului din meciul cu UTA, au tras concluziile la finalul partidei din runda a 4-a.

Alexandru Ioniță și Rareș Ilie rămân cu picioarele pe pământ după victoria cu UTA

Cei doi jucători ai lui Adi Mutu recunosc că Rapid nu a avut un joc bun pe terenul lui UTA, dar cele mai mai importante sunt cele trei puncte câștigate în această seară.

„Mister a știut să ne motiveze, a trebuit să suferim și să ne urmărim interesul ca să câștigăm cele 3 puncte. Chiar dacă nu am făcut un joc bun, important e că am câștigat. Avem o echipă foarte bună, iar în seara asta apărarea a fost impecabilă. Ați văzut ce joc au făcut Săpunaru, Dandea, Morais, Grigore…”, a spus Alexandru Ioniță la finalul meciului UTA – Rapid, scor 0-2.

„În prima repriză nu am existat, dar am avut realizări. Ne-am dorit play-off-ul și l-am ratat, iar acum ne-am pus obiectiv câștigarea play-out-ului. Nu acceptăm altceva pentru că echipele astea sunt sub noi ca valoare. Le mulțumesc tuturor colegilor de echipă. Era mai bine în play-off, dar de la anul acolo o să fim”, a spus Rareș Ilie.

Publicat: 09 04. 2022, 22:43