Alexandru Deaconu face analiza arbitrajelor din turul Ligii 1: „Unii ne-au îngreunat activitatea”. Ce spune despre clauza de reziliere și despre legăturile arbitrului Dima cu Steaua

În cadrul unei conferințe de presă susținute în această dimineață la sediul FRF, Alexandru Deaconu a vorbit despre problemele din arbitraj din ultima perioadă, precum și despre planurile de viitor ale CCA. Șeful arbitrilor din România a discutat și despre clauza de 250.000 de euro pe care Comitetul Executiv al Federației i-a aprobat-o, dar pe care acum nu și-o mai dorește. Ieri, ProSport îi adresa public o serie de întrebări lui Alexandru Deaconu, iar astăzi acestea și-au primit răspunsul din partea președintelui Comisiei Centrale a Arbitrilor.

Alexandru Deaconu despre…

1. Clauza de reziliere de 250.000 de euro pe care o are în contract: „Am avut o discuție cu Mircea Sandu atunci când am venit la conducerea CCA. Înainte de asta fusesem sfătuit să îmi trec în contract o astfel de clauză, chiar mi s-a spus că sunt fraier dacă nu o fac. Președintele Federației mi-a spus să uit de clauză pentru că noi trebuie să dovedim, prin ceea ce facem, că merităm să conducem arbitrajul. Atunci când am revenit, adică în august anul acesta, i-am spus din nou de clauză și ea a fost aprobată într-o ședință a Comitetului Executiv. Eu eram plecat atunci la o întâlnire la UEFA. Apoi m-am gândit că nu e normal să fiu apărat de o clauză și că ar fi mai bine ca acei bani să fie folosiți pentru dezvoltarea arbitrilor, în loc să ajungă la mine. Nu am semnat și nu voi semna această clauză!

ProSport a dezvăluit în exclusivitate faptul că Iulian Dima este rudă cu unul dintre angajații Stelei. Deși a negat în primă fază, Iulian Dima a recunoscut în cele din urmă că informația este adevărată, iar Alexandru Deaconu a declarat astăzi că în urma acestui episod și-a pierdut încrederea în acesta.

2. Cazul lui Iulian Dima, arbitrul înrudit cu unul dintre oficialii de la Steaua„Personal, mi-am pierdut încrederea în Iulian Dima. Nu e neapărat vorba despre încrederea în el, ca arbitrul, ci despre comunicarea pe care am avut-o cu el. În momentul în care au apărut informațiile conform cărora ar fi rudă cu un oficial al Stelei, l-am sunat și l-am întrebat despre acest lucru. Mi-a spus că nu este adevărat. Am mai avut o altă discuție în care răspunsul lui a fost același. A treia oară mi-a spus că, de fapt, este înrudit cu oficialul Stelei. Iar eu nu cred că acesta este un lucru pe care să nu-l fi știut de la bun început. El a avut trei momente în care putea să evite aceste momente. Atunci când a completat fișa personală – avea posibilitatea să ne spună că există un conflict de interese cu cei de la Steaua – atunci când a fost delegat, când iar putea să menționeze acest lucru, și atunci când l-am întrebat prima oară. 

3.Declarația lui Laurențiu Reghecampf, cel care a spus la finalul meciului cu Astra (1-1) că „Istvan Kovacs nu va mai arbitra Steaua în retrur”: „Laurențiu a făcut acea declarație la cald, la nervi. Pentru ei, dar și pentru noi, a fost un sezon greu, un sezon încărcat, în urma căruia s-a acumulat oboseala. Vreau să cred, totuși, că au fost vorbe spuse la cald. Istvan trebuia să fie mai diplomat, mă refer aici la momentul în care l-a eliminat pe Reghecampf. Acesta ar fi lucrul pe care aș avea să i-l reproșez.

4. Cei mai buni arbitri din prima parte a campionatului: „Presa a stabilit că acesta a fost Istvan Kovacs. Eu aștept mai multe de la Sebastian Colțescu și de la Marius Avram. Anul trecut, Sebastian a avut prestații excelente, dar acum a trecut prin niște momente mai delicate. Avram așteptăm să confirme evoluțiile bune pe care le-a avut în trecut. Hațegan, Balaj, Tudor, Kovacs și Rădulescu au avut prestații bune în acest campionat. A fost un sezon care nu ne-a mulțumit pentru că anumiți arbitri au făcut greșeli neașteptate pentru nivelul și experiența lor. Aceste lucruri ne-au făcut și nouă misiunea dificilă. Ne-au îngreunat activitatea.

5. Strategia CCA: „Pe plan internațional, Hațegan și Tudor au primit invitația de a participa la seminarul UEFA din Portugalia, iar asta înseamnă că vor arbitra mai departe în primăvara europeană. Ovidiu Hațegan este și pariul nostru pentru Euro 2016. Avem o strategie la nivelul Comisiei prin care, alături de Hațegan, vrem să mai aducem încă doi arbitri în vederea Campionatului Mondial din 2018.

6. Posibilitatea de a lucra alături de un supervizor din străinătate: „Noi, oricum, colaborăm în prezent cu unul dintre cei mai respectați oameni din arbitrajul european, Kyros Vassaras. Nu aș avea nimic împotriva acestei idei”

7. Situația arbitrilor adiționali: „Am accesat fondurile de la UEFA pentru a folosi arbitri adiționali în Liga I. Vom primi 45.000 de euro și vom acoperi în jur de 90 de meciuri. Vom implementa acest sistem începând cu returul acestui campionat. Vom avea o întâlnire cu președintele LPF, Gino Iorgulescu, și vom alege meciurile unde vor fi brigăzi de cinci arbitri. 

 

Publicat: 23 12. 2013, 15:22
Actualizat: 23 12. 2013, 16:56