Alexandru Albu, dezvăluiri incendiare: „Am vrut să mă las de fotbal! Am diplomă de bucătar!”

Alexandru Cristian Albu si Sebastian Mladen in meciul de fotbal dintre Rapid Bucuresti si Farul Constanta, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, vineri 30 iulie 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Alexandru Albu a vrut să renunțe la fotbal!

Fotbalistul Rapidului era gata să ajungă bucătar, aceasta fiind meseria pe care și-a ales-o atunci când a făcut școala profesională.

Jucătorul nou-promovatei în Liga 1 s-a aflat și pe lista de transferuri a lui Gigi Becali, dar înțelegerea dintre patronul FCSB-ului și Concordia Chiajna a picat din cauza banilor.

Alexandru Albu, la un pas să renunțe la fotbal: „Am diplomă de bucătar!”

Ajutat de sfaturile soției, Alexandru Albu a renunțat la gândul de a deveni bucătar, iar acum este printre cei mai buni mijlocași din Liga 1.

Internaționalul român a devenit definitiv jucătorul grupării din Giulești: ”Rapid a plătit 50.000 de euro împrumutul și încă 150.000 de euro suma de transfer, pe care a activat-o”, a spus Bogdan Apostu.

„Am vrut să mă las de tot! Am zis că ori plec, ori încep ceva, am diplomă de bucătar. Ajutor de bucătar, ce puteam (n.n. râde). Nu puteam să mă duc la o școală sportivă, nu mă primeau din mers. Eu ori jucam la Chiajna, ori mă mutam, nu m-a interesat așa mult școala, voiam să joc fotbal.

Am zis să fac o școală profesională, mi-au cerut să-mi aleg o meserie și am ales bucătăria. Știu să fac câteva chestii prin bucătărie, nu mă bag să gătesc în cantonament. Acasă o las pe soție să gătească. Soția mi-a spus că am muncit atâta, ne-am chinuit și să nu dau cu piciorul. A avut dreptate”, a spus Albu, conform Digi Sport.

  • 5.000 de euro câștigă Alexandru Albu la Rapid
Publicat: 04 01. 2022, 22:26
Actualizat: 04 01. 2022, 22:27