Adversara lui FC U Craiova se revoltă înaintea meciului direct din Superliga: „Nu este regulamentar ce se întâmplă!” | EXCLUSIV

Universitatea Cluj nu va putea fi susținută de fani la meciul cu FC U Craiova, iar ardelenii susțin că „nu este regulamentar ceea ce se întâmplă” în privința partidei din Superliga.

Universitatea Cluj, fără fani la Craiova: „Nu este regulamentar ceea ce se întâmplă!”

Universitatea Cluj are și ea de suferit de pe urma scandalului iscat la Craiova! Prin urmare, echipa lui Ioan Ovidiu Sabău nu va fi susținută de suporteri la partida cu echipa patronată de Adrian Mititelu.

Contactat de ProSport, conducătorul Universității Cluj, Radu Constantea, a discutat cu fanii și aceștia au acceptat până la urmă să nu meargă în Bănie.

„Am fost informați de cei de la Craiova că meciul de vineri se va juca fără spectatori. Suporterii noștri ar fi vrut să facă deplasarea la Craiova, dar am vorbit cu ei și nu vor merge la meci. Încercăm să înțelegem situația de acolo, dar noi nu avem nicio vină în această situație. Nu este regulamentar ceea ce se întâmplă, dar nu mai este nimic normal în fotbalul nostru”, a spus Radu Constantea, pentru ProSport.

Astfel, fanii Universității primesc încă o lovitură grea, în condițiile în care nou-promovata va fi nevoită o perioadă să joace la Mediaș, având în vedere că stadionul din Cluj-Napoca se prezintă în condiții foarte proaste.

Ce zice LPF după scandalul iscat la Craiova: „Am primit o informare din partea lor!”

Situația de la Craiova i-a surprins și pe cei de la Liga Profesionistă de Fotbal, care vor analiza situația inedită în cel mai scurt timp.

„Am primit o informare din partea celor de la FC U Craiova! Vom analiza situația împreună și cu cei de la departamentul juridic. Ce pot să vă spun este că interesul nostru este ca toate meciurile să se joace pe teren. Sigur, esența unei partide sunt și fanii, dar acolo este o situație specială, după conflictul dintre conducere și suporteri”, a spus Justin Ștefan, pentru ProSport.

FC U Caiova și Universitatea Cluj se întâlnesc în Bănie, vineri, de la ora 20:00.

Publicat: 01 02. 2023, 16:45
Actualizat: 01 02. 2023, 16:46