Adrian Mititelu vrea să-și facă din nou echipă și anunță că va juca pe noua arenă din Craiova: „Cel mai probabil, stadionul va fi gata odată cu revenirea Universității”

Adrian Mititelu vrea să reînființeze Universitatea Craiova din sezonul următor și spune că echipa va juca pe noua arenă din Bănie. Omul de afaceri din Craiova așteaptă verdictul final în procesul pentru dezafilierea Universității, după ce prima instanță i-a dat dreptate și trebuie să primească despăgubiri de peste 200 de milioane de euro.

În 2017, Craiova se va mândri cu un nou stadion, care se va ridica pe vechea arenă „Ion Oblemenco”. Unul dintre cei care de-a lungul anilor a insistat pentru un nou stadion a fost Adrian Mititelu. Însă acesta a rămas fără echipă între timp, după ce Universitatea Craiova a fost dezafiliată și apoi a intrat în faliment.

Mititelu promite însă schimbări. Omul de afaceri susține că își va reînființa echipa și va intra în competiție începând cu toamna următoare. Mititelu are de gând să joace pe noua arenă din Bănie, deși nu se află în cele mai bune relații cu Olguța Vasilescu, primarul Craiovei: „Noua Arenă a Craiovei prinde contur pe zi ce trece și asta mă face fericit. Visez la acest stadion din anii 90 și, pentru construirea lui, am făcut multe compromisuri cu diverși politicieni. După cum evoluează lucrările, cel mai probabil stadionul o să fie finalizat în toamna anului viitor și, prin urmare, noua arenă va intra în circuit odată cu revenirea UNIVERSITATII CRAIOVA în fotbalul românesc.

Sunt ferm convins că, odată cu IMINENTA REVENIRE din 2017, va începe o etapă pozitivă în istoria fotbalului craiovean, greu încercat în ultimii ani”, a fost mesajul postat de Adrian Mititelu pe pagina sa de Facebook.

Planurile lui Adrian Mititelu țin de decizia pe care Curtea de Apel o va da în cazul dezafilierii Universității Craiova. Prima instanță, adică Tribunalul București, a decis că FRF, LPF, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir trebuie să-i plăteasc lui Mititelu peste 200 de milioane de euro, drept despăgubiri pentru dezafilierea ilegală a Universității. În plus, Dragomir și Sandu au fost condamnați în acest caz la 3 ani de închisoare cu suspendare. Decizia a fost însă atacată la Curtea de Apel.

Publicat: 17 09. 2016, 17:21
Actualizat: 17 09. 2016, 17:22