Adrian Mititelu, reacție uimitoare la adresa mitingului organizat de fanii Științei:** „Un protest de 2 bani, sunt oamenii lui Pițurcă și cei care au distrus Universitatea”

Adrian Mititelu a avut o reacție surprinzătoare față de protestul organizat de fanii Universității Craiova în Piața Victoriei, din București. Patronul Universității Craiova susține că cei care s-au ridicat acum împotriva FRF sunt cei care au distrus clubul alături de Victor Pițurcă.

„Mereu așa au făcut, s-au bătut, au făcut rău… Mitingul ăsta este făcut ca să facă rău clubului. Sunt oamenii lui Pițurcă. Cei care fac miting sunt cei care puneau țara la cale cu Pițurcă pe acea înregistrare. Acești oameni sunt cei care l-au învățat pe Pițurcă să facă ce a făcut. Ei au pus la cale distrugerea Craiovei. S-au trezit și ei după 10 luni să facă miting.

Dacă într-adevăr voiau să protesteze împotriva dezafilierii, o făceau atunci, imediat după ce Craiova a fost dezafiliată. Ă‚sta e un miting de doi lei, dacă voiau să facă un miting adevărat, mergeau la FRF. Nu vedeți că ei nu spun nimic de Pițurcă, cel care a distrus Craiova? Jocurile sunt altele. Ei vor să facă un alt club, dar nu vreau să intru în alte detalii.

Știința nu moare datorită mie și banilor familiei mele, nu datorită lor, că au pus ei o umbrelă acolo. E dreptul lor să facă miting, să mă înjure, mi-a plăcut să fiu vedetă, acum suport”, a declarat Adrian Mititelu la Sport.ro

Publicat: 24 03. 2012, 17:25
Actualizat: 24 03. 2012, 17:27