Adevărul despre accidentul lui Gigi Becali și Ionuț Luțu! Martorul care a chemat Poliția la locul faptei rupe tăcerea și dă vina pe manevra ilegală a mașinii miliardarului: „Era cu Maibachul și a făcut asta!” | EXCLUSIV

A apărut prima reacție a unui martor după accidentul în care a fost implicat Gigi Becali și Ionuț Luțu în această dimineață.

Așa cum v-a informat ProSport, în jurul orei 06:50, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier la intersecția dintre Bd. Aviatorilor și Aleea Alexandru.

La volan se afla Ionuț Luțu, unul dintre apropiații lui Gigi Becali, iar omul de afaceri pe scaunul din dreapta șoferului.

Adevărul despre accidentul lui Gigi Becali și Ionuț Luțu! Martorul care a chemat Poliția la locul faptei rupe tăcerea și dă vina pe manevra ilegală a mașinii miliardarului: „Era cu Maibachul și a făcut asta!” | EXCLUSIV

Iată declarația unui martor la accidentul masinii lui Gigi Becali:

„Am fost in spatele lui. Era cu Maibachul. Venea dinspre Piața Aviatorilor si a făcut stânga pe dublă continuă, iar loganul venea dinspre Victoriei, a vrut să intre pe acea stradă si a tăiat fața Loganului.

Am anunțat echipajul de la Piața Victoriei și au plecat către accident”, a spus acesta polițiștilor.

Ionuț Luțu a ajuns la biroul „accidente ușoare”

Gigi Becali susține că nu s-a speriat în urma incidentului rutier şi a avut şi un mesaj de transmis pentru celălalt șofer implicat în accident. Dorește ca acesta să nu aibă probleme cu legea, dar Poliția este cea care va lua măsuri. Polițiștii veniți la fața locului i-au controlat pe șoferi cu ajutorul etilotestului. În urma verificării, rezultatul testului a demonstrat că persoana care conducea Loganul și s-a ciocnit cu Maybach-ul lui Gigi Becali a consumat alcool înainte de a se urca la volan.

Potrivit informațiilor de la fața locului, polițiștii de la Rutieră i-au suspendat permisul, pentru trei luni, șoferului Loganului, pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Circulația în zona Bulevardului Aviatorilor n-a fost perturbată, iar șoferii celor două autoturisme au plecat către sediul Poliției dedicat „accidentelor ușoare”.

 

Publicat: 29 11. 2021, 09:51
Actualizat: 29 11. 2021, 11:20