Academia Răzvan Raț a semnat un parteneriat cu Rapid București! Anunțul făcut de clubul giuleștean: „Colaborările nu se vor opri aici”

Academia Răzvan Raț a semnat o colaborare cu cei de la Rapid București.

Rapid București a ajuns la o înțelegere cu Academia Răzvan Raț: „Vom avea prioritate la cei mai buni jucători”

Pe site-ul oficial al clubului, Rapid București a făcut un anunț în care semnala semnarea unui parteneriat între formația giuleșteană și Academia Răzvan Raț.

„Rapid continuă seria parteneriatelor cu academii puternice din ţară. Suntem foarte bucuroşi să încheiem un contract de colaborare cu şcoala de fotbal a lui Răzvan Raţ.

Prin acest parteneriat vom avea prioritate la cei mai buni jucători ai academiei lui Răzvan, o academie puternică, cu peste 100 de copii şi cu antrenori foarte buni. Iar colaborările nu se vor opri aici”, a declarat Vasile Maftei, directorul academiei celor de la FC Rapid.

După începerea colaborării cu Rapid București, Răzvan Raţ, fost campion al Ligii 1 cu formația giuleșteană, a declarat că această cooperare dintre academia sa și club este o motivație extra pentru tinerii săi jucători.

„Mă bucur că putem colabora cu Rapid, unul dintre cele mai mari cluburi din România. Acest parteneriat poate fi un imbold pentru copiii de la academia noastră, deoarece au şansa de a ajunge mai uşor la un club atât de important.

Academia Rapidului s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani, a ajuns printre primele din ţară, este foarte bine organizată, iar acest lucru este o dovadă că am luat o decizie foarte bună”, a declarat Răzvan Raţ.

Daniel Niculae a vorbit despre profesionalismul de la academie: „Suntem atenți ca tinerii să crească într-un mediu curat”

Daniel Niculae a dezvăluit condițiile exemplare de care beneficiază juniorii Rapidului la academie.

„Au început să apară jucători buni la academie, însă este nevoie de timp pentru a culege roadele. Suntem extrem de atenţi la sectorul juvenil, ne dorim ca cei mici şi tinerii de la academie să crească într-un mediu curat şi să urmăm paşii necesari.

Jucătorii sunt tot timpul monitorizaţi de stafful echipei mari. Aceste parteneriate ne oferă şansa de a atrage copiii foarte talentaţi, ce îşi doresc să crească la Rapid şi să se dezvolte în spiritul alb-vişiniu”, a spus și Daniel Niculae, președintele clubului.

Cu toate că s-a retras din fotbal în anul 2018, Răzvan Raț și-a format academia încă din 2008. În prezent, școala sa de fotbal are 110 copii legitimați, iar tinerii au vârste de la 7 până la 15 ani. Formația sa Under 15 se află pe locul 2 în cea de-a noua serie din Liga Elitelor U15, iar pe primul loc se află Universitatea Craiova 2008.

 

Publicat: 22 03. 2023, 14:53
Actualizat: 22 03. 2023, 15:51