A treia plecare de la FCSB în 2019! Anunțul făcut în direct la TV și un transfer de urgență pe care trebuie să-l facă vicecampioana

Andrei Vlad (19 ani) e al treilea fotbalist care pleacă de la FCSB în această iarnă, cu aceeași destinație, Dunărea Călărași. Helmuth Duckadam, președintele de onoare al roș-albaștrilor, a făcut anunțul, joi, în direct la TV. „Messi al portarilor”, așa cum a fost catalogat de Gigi Becali merge să prindă experiență, după gafele pe care le-a făcut când a fost folosit de vicecampioană.

„Întrebarea pe care mi-o pun eu e ce facem cu postul de portar. Am înțeles că Andrei Vlad a fost împrumutat la Dunărea Călărași. Trebuie să vină un portar. Acolo văd eu o problemă. Acum rezervă e un copil de la tineret, care e prea tânăr. Cred că acolo avem nevoie. Mă gândesc că în situația în care l-au împrumutat sau o să-l împrumute au deja un plan.

Dacă ai reuși, ar trebui să aduci un portar cu experiență. Dar care să fie la un moment dat dispus să fie și rezervă. Cred că s-a renunțat prea ușor la Stăncioiu. Cred că era bun. Nu cred că avea probleme să fie rezervă. Plus că puteai să-l folosești oricând, era un portar cu exepriență, care nu avea nevoie de foarte multe meciuri, cum avea nevoie Andrei Vlad”, a spus Helmuth Duckadam, la DigiSport.

Cu toate acestea, Vlad a fost trecut pe lista jucătorilor deplasați în cantonament de FCSB. Daniel Benzar și Ianis Stoica au fost împrumutați de FCSB tot la Dunărea Călărași. Cristi Bălgrădean și Răzvan Ducan (FCSB 2) sunt soluțiile de care dispune Mihai Teja pentru postul de portar la FCSB.
 

Publicat: 10 01. 2019, 18:19
Actualizat: 10 01. 2019, 19:11