A spart gheața la Viitorul și se gândește la fotoliul de lider al Ligii 1! Calcan: „Este ceva fantastic. Intrăm în lupta pentru titlu”

Andreas Calcan a marcat primul gol în echipamentul Viitorului. Jucătorul în vârstă de 24 de ani a deschis tabela de marcaj pe Arena Națională în minutul 15 al partidei, FCSBViitorul, scor 1-2. 

Suntem foarte bucuroși. A fost de-a dreptul o perioadă grea după cantonamentul de iarnă, ne-am calificat cu greu în play-off, am muncit foarte mult și se pare că ne-a ieșit. Săptămâna trecută cu Botoșani, în Cupă cu Hermannstadt și acum să câștigăm pe Arena Națională cu FCSB este ceva fantastic„, a spus Andreas Calcan, marcatorul primului gol al partidei FCSB – Viitorul, la Digi Sport, care a descris ce a simțit după ce a înscris în poarta apărată de Bălgrădean:

Sunt foarte fericit. Ce să însemne (n.red. – ce a însemnat golul marcat)? Trei puncte, intrăm în lupta pentru titlu, dar o luăm pas cu pas, meci cu meci, daar sperăm să ne îndeplinim obiectivele, cupa, clasarea printre primele trei.

(n.red. – Se vorbește de titlu în vestiar?) De ce nu? Noi credem în forțele noastre, în ceea ce facem zilnic, dar e prea departe să ne gândim la titlu. La fiecare meci intrăm cu gândul la victorie și sperăm să obținem trei puncte meci de meci„.

Viitorul a urcat pe locul trei după victoria cu FCSB, 2-1, și a urcat pe poziția a treia în clasament, cu 22 de puncte. În etapa a doua din play-off, constănțenii se vor întâlni cu CFR Cluj

Va fi un meci interesant, la fel ca în seara asta, deschis, pe contre, ocazii de o parte și de alta. Speram ca săptămâna viitoare să vă oferim un spectacol ca în această seară. Noi am intrat foarte dezinvolt, am intrat să ne facem jocul, cu gândul să luăm cele trei puncte„, a mai spus Calcan. 

 

 
 
 
Publicat: 11 03. 2019, 22:50
Actualizat: 11 03. 2019, 22:51