A rămas Rapid fără căpitan? Adevărul despre absența lui Ionuț Voicu din echipă: „Poate lumea nu știe asta” | EXCLUSIV

Ionut Voicu in meciul de fotbal dintre Rapid Bucuresti si Petrolul Ploiesti, din cadrul Ligii a-2-a Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Regie-Sportul studentesc din Bucuresti, miercuri 16 octombrie 2019. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Fundașul dreapta Ionuț Voicu (35 de ani) a dispărut din echipa Rapidului, odată cu începerea play-off-ului pentru promovarea în Liga 1, iar suporterii au început să-și pună semne de întrebare. 

Experimentatul căpitan al giuleștenilor nu s-a regăsit pe foaia de joc nici la meciul de debut pentru Dan Alexa pe bancă, 0-0 în deplasare cu CS Mioveni, dar nici în partida de la Ploiești, 0-0 cu Petrolul, iar suporterii au început să lanseze diferite scenarii pe rețelele de socializare.

Lipsa din teren a fundașului a fost asociată cu îndepărtarea lui Daniel Pancu și sosirea lui Dan Alexa, Ionuț Voicu fiind perceput ca un apropiat al fostului antrenor, dar unele voci susțin că nici vârsta nu l-ar avantaja în lupta pentru titularizare.

La cele două meciuri disputate până acum de către Rapid în play-off-ul Ligii 2, Dan Alexa l-a reprofilat pe fundașul central Tano Bonnin (30 de ani), care i-a luat locul lui Ionuț Voicu, pe partea dreaptă.

Nae Stanciu îl sfătuia pe Ionuț Voicu să pună ghetele în cui

La începutul lunii iunie, fostul jucător de legendă al Rapidului, Nae Stanciu, îi recomanda și el lui Ionuț Voicu să se pensioneze, într-un interviu acordat pentru Prosport Live.

Ionuț Voicu trebuie să-și aleagă ori treningul de antrenor, ori costumul din administrația clubului Rapid. Eu știu că mai poate, dar nici chiar așa. Deci a întâmpinat dificultăți destule și la Divizia B. Am un mare respect pentru el, ca pentru toți jucătorii care au jucat foarte mulți ani de zile la Rapid, dar pentru el treningul sau costumul de administrator al clubului Rapid ar fi foarte bun”, mărturisea Nae Stanciu.

Dan Alexa, despre absența lui Ionuț Voicu

Contactat de către Prosport, actualul antrenor al Rapidului, Dan Alexa, a explicat care este situația actuală a fotbalistului său.

„Poate nu știe lumea că Ionuț Voicu a fost accidentat 12 zile. A revenit la antrenamente abia de trei zile, iar eu mă bazez pe toată lumea în egală măsură. Am așteptări de la toți jucătorii, nu numai de la cei cu experiență. Este un moment important și nu ne permitem să mai facem pași greșiți. Trebuie să începem să înscriem și să ne câștigăm meciurile. La Rapid nu se acceptă altceva”, a spus Dan Alexa.

Rapid are înlocuitor pentru portarul Mihai Popa

Rapidiștii o vor întâlni în etapa următoare pe FC Argeș, dar nu se vor putea baza pe tânărul portar Mihai Popa, cel care a primit câte un cartonaș galben pentru fiecare dintre cele două lovituri de la 11 metri apărate în meciul cu Petrolul, pe motiv că nu a rămas pe linia porții în momentul execuțiilor. Giuleștenii au însă o altă variantă.

„Ne deranjează că îl avem acum și pe Popa cu cartonaș roșu, pentru că noul regulament, intrat în vigoare la 1 iunie, spune că nu trebuia să vadă primul cartonaș galben la faza penalty-ului. Trebuia avertizat Arnăutu, pentru că el s-a oprit înainte să bată. La al doilea cartonaș galben văzut de Popa nu avem ce spune, a fost corect”, a încheiat Dan Alexa.

 

Publicat: 13 07. 2020, 15:47
Actualizat: 13 07. 2020, 15:53