A pus Rednic pe „hold” achizițiile la Dinamo? „Pe cine să-mi mai doresc, pe Galliani, pe Berlusconi?” :)

Mircea Rednic a infirmat varianta lansată de presa italiană, conform căreia Ivan Varone, un mijlocaș de 26 de ani care joacă la Cosenza, în Serie B, va ajunge la Dinamo.

„Pe cine să mai îmi doresc pe Galliani, pe Berlusconi, pe cine? Nu știu nici un italian. Se aud multe, un italian, un belgian, un olandez dar nu e cazul acum să vorbim, mai ales înainte de meciul ăsta (n.red. – cu Astra)”, a spus Mircea Rednic.

Gregory Tade, Naser Aliji, Rachid Ait-Atmane, Simon Zenke și Mattia Montini sunt jucătorii aduși până acum de Rednic, la primul renunțând deja pentru că are probleme medicale.

Adriano Galliani, 74 de ani, a condus clubul AC Milan din poziția de vicepreședinte, mandatul său fiind din 1986 și până în 2017. E omul de încredere al lui Silvio Berlusconi, 82 de ani, fost patron al milanezilor trei decenii și cunoscut om politic, fiind inclusiv premier. Sub domnia lor, AC Milan a câștigat 29 de trofee, între care 8 titluri de campioană a Italiei și 5 de campioană a Europei.

 

Publicat: 19 12. 2018, 14:10
Actualizat: 19 12. 2018, 14:45