9 antrenori dintre 21 de cursanți nu au primit încă licența PRO. Care au fost motivele și ce nume sunt printre tehnicienii respectivi. EXCLUSIV
ProSport a aflat că doar 12 antrenori dintre cei 21 de cursanți din ultima generație au reușit momentan să își ia licența PRO.
Foarte mulți antrenori din fotbalul românesc se plâng că petrec o grămadă de ani în cadrul cursurilor Școlii de Antrenori până când să ajungă la obținerea licenței PRO, cea care îți dă dreptul să antrenezi și să îți conduci echipa de pe margine fără niciun fel de problemă la Liga 1.
Însă, recent printre cei care au obținut licența PRO dintre cursanții ultimei generații din cadrul Școlii de Antrenori s-au regăsit nume precum Daniel Pancu, Daniel Oprița, Florin Stângă, Ilie Poenaru, Robert Ilyeș, Viorel Ferfelea.
9 antrenori dintre 21 de cursanți din ultima generație nu au primit încă licența PRO
Dar, ProSport a aflat că printre cei 21 de cursanți din ultima generație au fost și 9 tehnicieni care nu și-au luat încă licența PRO. Motivele? Ori nu și-au făcut stagiul obligatoriu la un club din străinătate, ori nu au putut să fie mentorați, deoarece nu sunt în activitate și nu au avut o echipă unde să li se facă mentoratul obligatoriu.
ProSport a aflat că printre numele respective se regăsesc tehnicieni precum Ovidiu Burcă, Tibi Bălan, Dragoș Militaru, Lucian Dobre, Speranța Popescu. Însă, se speră că în 2026 în cazul în care își vor putea rezolva problemele amintite mai sus, atunci și aceștia să poate să intre în posesia licenței PRO. Dar până atunci un lucru e clar: fără mentoratul obligatoriu și fără stagiul obligatoriu la un club din străinătate nu poți intra sub nicio formă în posesia licenței PRO. După ce a obținut licența PRO, Daniel Pancu a a vorbit despre perioada prin care a trecut.
„Acum am voie să discut cu dumneavoastră. E un eveniment mult așteptat. M-am simțit de la început cu acte în regulă. Însă a trebuit să trec prim foarte mulți ani de școală ca să ajung în posesia licenței PRO, deși am avut și eu un număr de meciuri pentru prima reprezentativă la României. Acum sunt la CFR și îmi doresc să fac treabă bună la această echipă. Noi ne propunem. Să nu fiu înțeles greșit, că renunță cineva la play-off. Ne propunem să câștigăm toate jocurile, dar sunt multe puncte de recuperat, multe echipe înaintea noastră și puține meciuri rămase de jucat. Poate câștigăm toate meciurile, dar e greu. Vom vedea ce va fi. Mâine (n.r. vineri, 12 decembrie) intrăm cu gândul de a câștiga cele trei puncte cu Csikszereda. Obligatoriu”, a spus Pancu, la conferință.