Dezvăluire de senzație în media maghiară! Guvernul lui Viktor Orban pompează bani grei în sportul românesc! „Se va întâmpla și în viitor”

Executivul maghiar a investit sume importante pentru sportul din România, în localitățile în care trăiesc mulți etnici, cum se întâmplă la Sfântu Gheorghe sau Miercurea Ciuc.

Până acum, ungurii ar fi investit aproximativ sume de peste 10 milioane de euro în sportul românesc, potrivit celor de la index.hu. Sepsi sau Csikszereda se numără printre echipele care au fost ajutate în procesul de dezvoltare.

Guvernul lui Viktor Orban nu se opreşte aici, iar investiţiile vor continua, după cum recunosc mai multe persoane implicate.

84 de milioane de euro a investit guvernul lui Viktor Orban în sportul românesc! „Se va întâmpla și în viitor”

Ungurii vor să construiască o academie de fotbal în Satu Mare, dar şi un cămin pentru academia de hochei de la Cârţa, din judeţul Harghita.

„Sportul este unul dintre principalele mijloace de păstrare şi construire a identităţii şi mândriei naţionale”, a declarat Peter Szijjarta, ministrul de Externe maghiar, la o conferință de presă la care a participat şi Eduard Novak, ministrul Sportului din România.

„Guvernul Ungariei este un partener de încredere pentru dezvoltarea sportului în România. Guvernul maghiar a finanţat deja o serie de dezvoltări de infrastructură sportivă, iar acest lucru va continua să se întâmple şi în viitor. De asta m-a asigurat Peter Szijjarta”, a spus şi Eduard Novak, conform As.

Sportul românesc are nevoie de reformă, iar schimbarea este mult mai ușoară atunci când ești înconjurat de parteneri pe care te poți baza, așa că fiecare ajutor, bună practică, idee este utilă și de mare ajutor pentru noi”, a transmis Eduard Novak.

Două miliarde de euro pompate de maghiari în fotbalul autohton

Din 2011 și până acum, s-au investit mai bine de 2 miliarde de euro în fotbalul din Ungaria, din fonduri publice sau din partea celor din privat, care au primit facilități, dacă au ales să direcționeze către sport o parte din profit.

Spre deosebire de România, maghiarii au avut echipă în grupele Ligii Campionilor (Ferencvaros), iar Ungaria s-a calificat la Campionatul European 2020.

Publicat: 09 01. 2022, 18:19
Actualizat: 09 01. 2022, 20:22