7 lucruri pe care nu le știți despre Armenia. Ce înseamnă Ararat pentru fotbalul de la Erevan și ce personalități a dat lumii această țară

Armenia – România se va juca miercuri, de la ora 19:00. Meciul va avea loc la Erevan, pe stadionul „Vazgen Sargsyan”. „Tricolorii” se află în grupa J, alături de Germania, Armenia, Islanda, Liechtenstein și Macedonia de Nord.

Dincolo de meciul în sine, ProSport a găsit 7 povești interesante despre Armenia, țară în care tricolorii vor juca în această seară. Un meci important, care ar putea fi decisiv în lupta pentru participarea la Cupa Mondială din 2022.

Până acum, România și Armenia s-au întâlnit de cinci ori, ultima dată în 2017, în preliminariile Campionatului Mondial din 2018. România s-a impus în patru din cele cinici întâlniri, una terminându-se la egalitate.

7 lucruri pe care nu le știți despre Armenia. Ce înseamnă Ararat pentru fotbalul de la Erevan și ce personalități a dat lumii această țară

Având în vedere cotele celor două echipe, România este favorită să câștige partida de la Erevan. Potrivit Transfermarkt, lotul Armeniei este evaluat la 17,85 milioane de euro, în timp ce reprezentativa României valorează 93,95 de milioane.

La CM 2022 se califică direct primul loc din grupă, locurile secunde urmând să dispute baraje. Ultima Cupă Mondială la care a participat România a fost cea din 1998, din Franţa.

Iată care sunt cele mai interesante povești despre Armenia.

1. Piedica pusă de Armenia în lupta pentru Mondialul din 2006

După cum se poate vedea, palmaresul cu reprezentativa Armeniei ne este net favorabil. Avem numai victorii cu ei, cu excepția unui egal. Acel egal însă ne-a costat foarte mult.

A fost în cadrul preliminariilor pentru CM 2006. Ne-amintim, ne-am dus atunci la Erevan fără mulți titulari, fie suspendați, die accidentați.

Tocmai se declanșase scandalul cu Mutu și consumul de substanțe interzise, astfel încât respectivul abia intrase în stare de suspendare.

Slăbită în acel meci, reprezentativa noastră a dat o replică destul de palidă, chiar dacă la un moment dat a condus cu 1-0, și a avut mare noroc că nu a pierdut, pe parcurs existând destule perioade de dominare ale gazdelor. De altfel, după acel meci, Iordănescu a părăsit echipa națională, fiind înlocuit cu Victor Pițurcă. Dacă l-am fi câștigat, ne-am fi clasat la finalul preliminariilor pe locul 2, înaintea Cehiei, deoarece stăteam mai bine la rezultatele directe.

Acest fapt ne-ar fi permis să mergem la baraj, unde am fi întâlnit Norvegia, la vremea aceea o echipă la îndemână, așa cum a și fost atunci pentru Cehia.

2. Joaquin Caparros este creatorul celor de la FC Sevilla

Joaquin Jesús Caparrós Camino este al 20-lea selecționer pe care îl are selecționata Armenia, din 1992, de când s-a înființat. Totodată este al 9-lea străin în post. Aceasta este prima sa experiență la o echipă națională.

Născut la 15.10.1955 la Utrera în Andalusia, din 1981 a activat la diverse echipe mici din ligile inferioare spaniole, până în 1996, când a ajuns la Recreativo de Huelva, cu care a promovat în eșalonul secund. Atunci se poate spune că s-a lansat.

El este considerat cel care a pus bazele lui Sevilla FC, echipa care avea ulterior să devină o forță a campionatului spaniol și internațional. El a mai activat în Primera la Villarreal, Deportivo La Coruña, Athletic Bilbao sau Granada. Înainte a ajunge în Armenia, în 2017, a vut o experiență dincolo de Europa, la Al-Ahli Doha, în Qatar.

Contractul său cu federația de la Erevan este până la finele acestui an.

3. Ce întăriri externe a suferit naționala Armeniei

De-a lungul timpului, căutând soluții de a-și întări echipa națională, federația de la Erevan a „importat” fie jucători de origine armenească, știut fiind că acest popor are una dintre cele mai răspândite diaspore, fie jucători străini ajunși prin campionatul Armeniei.

Din prima categorie au făcut parte din trecut Aras Özbiliz (care în pofida numelui turcesc este armean, acesta în traducere înseamnând „cel ce-și păstrează identitatea”) din Turcia, Gaël Andonian, Michel Der Zakarian și Eric Assadourian din Franța, Mauro Guevgeozian din Uruguay, Armando Ambarțumian din Bulgaria.

Din a doua, brazilienii Pizzelli și Alex Henrique, argentinienii José Andrés Bilibio și Marcelo Alessandro Devani, camerunezii Adel Apoula Edime Bete (acesta fiind legitimat la Rapid în 2006/07) și Balep Ba Ndoumbouk, ba a fost chiar și un român, Tudor Marian Zeciu. Chiar și în lotul deplasat la București există asemenea jucători, Calisir, Monroy, Briasco, care provin din Suedia, Brazilia și respectiv, Argentina.

De asemenea nigerianul Udo și columbianul Angulo au căpătat cetățenia armeană, după mai mulți ani petrecuți în această țară.

4. Ce înseamnă Ararat pentru fotbalul din această țară

Fotbalul armenesc a trăit în perioada ocupației sovietice prin Ararat Erevan, clubul cel mai popular din această țară, care a fost o prezență constantă în prima divizie unională. Ba mai mult, și-a adjudecat o dată titlul (în 1973), precum și de două ori cupa (în 1973 și 1975). De asemenea, a oferit și câțiva jucători echipei naționale a URSS.

Într-o ordine alfabetică: Viaceslav Ambarțumian, Arkadi Andriasian, Levon Iștoian, Eduard Markarov, Aleksandr Mirzoian, Horen Oganesian, Nazar Petrosian, Nikita Simonian, Oganes Zanazanian. Au fost sub valoarea vecinilor georgieni, dar peste cea a celorlalți vecini caucazieni, azerii, deveniți însă inamici de decenii.

Din nefericire, Ararat a intrat în faliment, actuala Ararat-Armenia neavând vreo legătură cu vechiul club.

5. Limba armeană face parte doin categoria indo-europeană.

Are în total peste 6 miliaone de vorbitori. Există două dialecte, cel răsăritean, vorbit în Caucaz, fostele țări ale URSS și Iran, și cel apusean, vorbit în restul lumii. Armeana apuseană e mai apropiată ca vocabular și gramatică de armeana clasică, dar mai îndepărtată ca pronunțare.

Armeana răsăriteană e mai apropiată de armeana clasică în privința pronunțării. Are un alfabet propriu, conceput de misionarul Mesrop Mașțoț în anul 405 pentru traducerea Bibliei.

Transcrierea numelor armenești în alte limbi se face fonetic, ceea ce în România nu prea se mai respectă din neștiință, nu din vreun alt motiv, folosindu-se transcrierea din engleză, pentru că așa sunt copiate din sursele de informare internaționale.

De exemplu, în România corect este să se scrie Haik Ișhanian, nu Khaik Ishkhanyan.

6. Care sunt personalitățile armene sau cu origini armene

Charles Aznavour (cantautor francez, pe numele lui Shahnour Varenagh Aznavourian), Mike Connors (actor american, pe numele lui Krikor Ohanian, actorul principal al serialului Mannix), Cher (cântăreață și actriță, pe numele ei Cherilyn Sarkisian), Andre Agassi (fost tenisman, fiul unui armean din Iran, Mike Agassian), Eric Bogosian (actor), Aram Haciaturian (muzician și compozitor sovietic), William Saroyan (nuvelist, dramaturg și eseist american), Gari Kasparov (șahist sovietic, fost campion mondial), Tigran Petrosian (șahist sovietic, fost campion mondial), Alain Prost (cvadruplu campion mondial francez la Formula 1).

7. Care sunt personalitățile armene sau cu origini armene ale României

Ștefan Agopian (scriitor și jurnalist), Vartan Arachelian (realizator TV), Gheorghe Asachi (scriitor și jurnalist), Ana Aslan (gerontolog), Matty Aslan (caricaturist), Theodor Aman (pictor), Dumitru Bagdasar (medic, creatorul școlii românești de chirurgie), Ana Călugăreanu (cântăreață, actriță), Vasile Conta (filosof), Adrian Daminescu (cântăreț), Florin Halagian (antrenor de fotbal), Spiru Haret (matematician, fizician, politician, sociolog), Bedros Horasangian (scriitor eseist, jurnalist), Garabet Ibrăileanu (critic literar), Mihail Jora (compozitor), Virgil Madgearu (politician, economist, sociolog), Cleopatra Meridoneanu (soprană), David Ohanesian (tenor), Harry Tavitian (muzician de jazz), Alexandru Tatos (regizor), Krikor Zambaccian (colecționar de artă).

Publicat: 31 03. 2021, 10:37