100.000.000 de euro pentru Adrian Mutu. „Il Fenomeno” a făcut calculul și a ieșit suma cât o avere colosală
Adrian Mutu, unul dintre cei mai apreciați foști fotbaliști români, a dezvăluit ce cotă ar avea dacă ar activa astăzi. „Il Fenomeno” a făcut calculul, apoi a concluzionat că ar valora 100.000.000 de euro. „Briliantul” s-a retras în anul 2016, când îmbrăca tricoul lui ASA Târgu Mureș.
Ajuns la vârsta de 46 de ani, Adrian Mutu a rămas în amintirea fanilor români drept unul dintre cei mai buni atacanți ai naționalei din istorie și rămâne un nume important în fotbalul românesc.
Adrian Mutu crede că ar valora 100.000.000 de euro astăzi
Adrian Mutu este de părere că, în contextul actual al pieței, ar putea valora 100.000.000 de euro, făcând o comparație cu staruri mondiale precum Ousmane Dembele, câștigătorul ultimului Balon de Aur, campionul mondial Julian Alvarez sau jucători de top de la PSG, precum Vitinha ori Desire Doue.
„Nu știu, dar am văzut ceva în ziar sau la televizor… Cineva făcea o socoteală și ajungea undeva la 100 de milioane. Dacă am valorat atunci 23, acum 24 de ani, probabil că acum ar fi fost de patru ori mai mult”, a spus Adrian Mutu, conform Sport.ro.
De-a lungul carierei sale, „Il Fenomeno” a jucat pentru FC Argeș, Dinamo București, Inter Milano, Hellas Verona, Parma, Chelsea Londra, Livorno, Juventus, Fiorentina, Cesena, Ajaccio, Petrolul Ploiești, Pune City și ASA Târgu Mureș.
În total, cluburile au plătit peste 50 de milioane de euro pentru transferurile lui Adrian Mutu, cea mai mare sumă fiind achitată de Chelsea, aproximativ 23 de milioane de euro. „Briliantul” s-a retras în 2016, la ASA Târgu Mureș, într-o ultimă încercare de a prinde lotul României pentru UEFA Euro 2016.
Adrian Mutu, patron de academie de fotbal
Adrian Mutu este acum patronul unei academii de fotbal, unde și-a impus propriile reguli. „Briliantul” le-a transmis copiilor care evoluează la academia sa că nu au voie să se vopsească, deși el însuși era considerat un fotbalist rebel încă de la vârste fragede.
„În academia mea, copiii nu au voie vopsiți în cap în nicio culoare, decât în culoarea cu care s-au născut. Da, pare ciudat și unii părinți săreau, se uitau așa, puțin, că de ce, că dacă copilul vrea să se facă «colpi di sole», știi, sau eu știu, altă culoare, că l-a văzut pe Neymar sau pe X sau pe Y, eu nu accept așa ceva și asta a fost o regulă impusă de mine.
De ce? Pentru că un copil trebuie să se gândească la fotbal, nu la ce culoare de păr are în cap și la alte lucruri de genul ăsta. Strictețea asta e tot un mod de a educa un copil. Fără telefoane, fără tablete și așa mai departe. La noi nici nu există lucrurile astea în academie”, a declarat Mutu, la podcastul „Eu sunt Anamaria Prodan”.