Ziua Judecății pentru Manchester City! „Cetățenii” riscă o depunctare istorică și chiar retrogradarea. Ce spune Pep Guardiola despre plecarea de pe Etihad

Ziua Judecății pentru Manchester City, după ce s-a aflat că „cetățenii” au încălcat de nu mai puțin de 115 ori regulile „Fair-Play-ului Financiar”, a fost stabilită în principiu de comun acord de către oficialii clubului de pe „Etihad” împreună cu reprezentanții Premier League.

După cum se știe deja foarte bine, o altă grupare din prima ligă engleză, Everton, a fost penalizată la începutul acestei luni cu 10 puncte, tot din cauza faptului că s-a ajuns la concluzia că formația de pe „Goodison Park” a încălcat o prevedere a acestui „Fair-Play Financiar”, care a fost introdus în 2009 și care a intrat în vigoare la începutul sezonului 2011 – 2012.

Manchester City a aflat când își va afla pedeapsa pentru încălcarea „Fair-Play-ului Financiar”

Doar că în cazul „caramelelor” a fost vorba, după cum s-a arătat deja, de doar o singură încălcare a acestor reguli financiare, pe când în cazul celor de la City este vorba de nu mai puțin de 115 de astfel de nereguli. În același timp, și cei de la Chelsea sunt luați în vizor în această perioadă de către autoritatea financiară din cadrul Premier League.

Revenind la Manchester City, în condițiile exprimate anterior, referitoare la neregulile semnalate, dar și la faptul că s-a creat deja un precedent din acest punct de vedere, se presupune că deținătoarea Ligii Campionilor ar urma să primească o depunctare pur și simplu istorică la nivelul fotbalului european.

De asemenea, se speculează chiar că echipa antrenată de Pep Guardiola ar putea chiar să fie retrogradată în Championship sau chiar League One, bineînțeles, în cazul în care toate acele acuzații vor pute fi probate.

Momentul coincide cu expirarea contractului lui Pep Guardiola

Încă de la apariția în spațiul public a acestor informații, oficialii clubului din Manchester și cei ai Premier League s-au aflat în contact și au încercat să stabilească o dată la care să aibă loc ședința care va genera un verdict în această speță.

Iar acum se pare că s-a ajuns la un numitor comun. Potrivit Daily Mail, această ședință a fost programată să se desfășoare undeva în toamna anului viitor. Acest lucru înseamnă că o eventuală penalizare pentru „cetățeni” ar urma să intre în vigoare abia la începutul sezonului 2025 – 2026, deci în vara anului 2025, adică exact când îi va expira lui Pep Guardiola actuala înțelegere.

Acest lucru ar putea însemna că tehnicianul spaniol în vârstă de 52 de ani ar urma să nu își mai prelungească șederea la Manchester și să încerce o nouă aventură în cariera sa. Totuși, când a fost întrebat recent în legătură cu acest subiect, catalanul, deși nu a dorit să intre în prea multe detalii, a susținut ferm că ar lua în calcul și să continue la City. 

Voi răspunde când vom avea un verdict. Puneți problema de parcă deja am fost pedepsiți. În acest moment, suntem nevinovați, până când vinovația va fi dovedită. Știu că lumea vrea asta. O știu, o simt. Voi aștepta. Să așteptam și să vedem, după ce va veni sentința voi veni aici și voi explica. Dar cu siguranță că nu îmi voi decide viitorul în funcție de prezența aici (n.r. în Premier League sau în League One. Cu siguranță”, a spus Pep Guardiola recent, citat de The Sun.

 

Publicat: 30 11. 2023, 16:46