Zimbru Chișinău este istorie: echipa s-a retras din campionat! Cine sunt cei 4 antrenori români care au pregătit multipla campioană a Moldovei și care sunt motivele colapsului

Clubul de fotbal Zimbru Chișinău a anunțat ieri retragerea echipei de seniori din toate competițiile sportive.

Motivul invocat ar fi „problemele financiare cu care se confruntă în ultimii ani echipa de seniori”. Acest anunţ a fost făcut de conducerea clubului într-o conferinţă de presă. Directorul general Sevastian Botnari a informat că datoriile Zimbrului sunt de 6 milioane de lei, aproximativ 300 de mii de euro, iar patronul Nicolae Ciornîi nu mai doreşte să finanţeze.

Rămân doar grupele de copii și juniori

Totuşi, în gestiunea lui Nicolae Ciornîi va rămâne Academia clubului, adică grupele de copii şi juniori.

În același timp, ținem să precizăm că toate eforturile clubului vor fi îndreptate către dezvoltarea continuă a Academiei de fotbal Zimbru. Menționăm că toate grupele de copii și juniori vor continua să activeze în regim normal și fără întreruperi, iar echipele înscrie în competiții își vor continua evoluția. În aceste condiții, administrația clubului anunță un amplu program de resetare și de reformare a clubului.

Toți iubitorii fotbalului care doresc să contribuie la renașterea celui mai iubit club din Republica Moldova sunt așteptați cu idei și propuneri pentru elaborarea unei strategii de dezvoltare a clubului care să readucă Zimbru Chișinău în locul de frunte a fotbalului moldovenesc, acolo unde îi este locul. Întâlnirea va avea loc vineri, 6 martie, ora 17.00 în incinta administrației Zimbru„, a declarat Sevastian Botnari, directorul clubului Zimbru.

De 8 ori campioană a Moldovei

De-a lungul timpului mai mulți antrenori români au pregătit echipa din Chișinău: Ștefan Stoica, Sorin Colceag, Flavius Stoican și Gabi Stan.

FC Zimbru Chișinău este un club de fotbal din Chișinău, Republica Moldova. Clubul a fost fondat în anul 1947 și este unul din cele mai vechi cluburi din țară. Zimbru Chișinău este de 8 ori campioană a Moldovei la fotbal, câștigătoare a 6 Cupe ale Moldovei și a unei Supercupe a Moldovei. În cursul istoriei clubul a fost cunoscut sub mai mai multe nume: Dinamo (1947-1949), Burevestnic (1950-1957), Moldova (1958-1965, 1967-1971), Avântul (1966), și Nistru (1972-1990). În ultimul sezon, Zimbru Chișinău a terminat pe locul șapte în clasamentul Diviziei Naționale, din cele opt echipe.

Publicat: 04 03. 2020, 07:06
Actualizat: 04 03. 2020, 07:08