Vlad Chiricheș reîncepe pregătirea! Prima echipă din Serie A care „pornește motoarele”, ignorând pandemia

Sassuolo, echipă la care evoluează internaționalul român Vlad Chiricheș (30 de ani), a anunțat că va reîncepe antrenamentele. Astfel, Sassuolo devine prima echipă din Serie A care își readuce jucătorii pe terenul de fotbal.

Însă, nu vor fi antrenamente de grup, ci indivdiuale. Fotbaliștii vor avea acces doar la terenuri, în timp ce vestiarele, sălile de forță și birourile vor rămâne înschise.

„U.S Sassuolo Calcio anunţă că, de pe 4 mai, le va permite fotbaliştilor să folosească centrul de pregătire Mapei pentru sesiuni de antrenamente individuale. Jucătorilor li se va permite să acceseze doar terenurile, în timp ce vestiarele, sălile de forţă sau birourile vor rămâne închise. Se vor pregăti şase jucători pe oră, pe trei terenuri, dimineaţa, de luni până vineri”, se arată în comunicatul emis de Sassuolo.

Anunțul făcut de Liga Profesionistă din Italia

Cluburile din Italia au votat pentru încheierea sezonului de Serie A în pandemie de coronavirus. Într-o ședință organizată de Liga Profesionistă din Italia, toate cele 20 de cluburi au optat pentru această variantă, după cum scrie Sky Sports.

Bologna, Parma, SPAL și Sassuolo pot să se antreneze din data de 4 mai, iar restul formațiilor de pe 18 mai, decretul fiind semnat de președintele regiunii,Stefano Bonaccini. Formațiile se pot însă pregăti respectând distanțarea socială.

Ultimul scenariu pregătit de italieni

Liga din Peninsulă este foarte aproape de a stabili reluarea campionatelor. Oficialii ligii au impus ca toți jucătorii echipelor, din toate eșaloanele, inclusiv cei de la Primavera – tineret sub 21 de ani, să fie testați pentru coronavirus până la finele lunii aprilie, pentru ca mai apoi să poată începe pregătirea fizică.

Prin urmare, Serie A s-ar putea relua în perioada 30 mai și 14 iunie, cu disputarea partidelor în regim intensiv, două pe săptămână.

Decizia de testare a fost impusă de Comitetul Medical al Federației Italiene de Fotbal, în acest moment se lucrează la protocolul de testare a tuturor jucătorilor, respectiv staff-urilor și se așteaptă certificarea serologică din partea Ministerului Sănătății.

Publicat: 02 05. 2020, 22:46