Vlad Chiricheș, lăudat de presa italiană la primul meci din acest sezon pentru Napoli: „Poziționare bună și eleganță”

Vlad Chiricheș (29 de ani), jucătorul lui Napoli, a evoluat în primul său meci oficial la nivel de club din acest sezon, joi seară, în returul 16-imilor Europa League, contra celor de la Zurich, scor 2-0. Echipa italiană a obținut calificarea în optimi, cu rezultatul general de 5-1.

Fundașul român a suferit o ruptură de ligament încrucișat anterior la genunchiul stâng în meciul României cu Muntenegru, disputat la începutul lunii septembrie, iar acesta a fost indisponibil timp de aproximativ cinci luni.

Carlo Ancelotti l-a folosit pe Chiricheș încă din primul minut al meciului cu Zurich, iar românul a fost înlocuit în minutul 56, nu înainte să vadă un cartonaș galben în prima repriză. După meci, italienii de la Gazetta dello Sport au avut cuvinte de laudă pentru apărător.

„Fundașul a avut, în sfârșit, o seară fericită. A revenit după cinci luni de accidentare, iar prestația lui a fost una liniștitoare. A avut o poziționare bună, eleganță la ieșirea cu mingea la picior din defensivă și a comis un fault tactic în urma căruia a văzut cartonașul galben. Având în vedere că Ancelotti nu-l va mai avea la dispoziție pe Raul Albiol până la finalul sezonului, recuperarea unui jucător cu experiența lui Chiricheș este importantă pentru Napoli, care mai are de jucat cel puțin 16 meciuri în acest sezon”, a fost caracterizarea acestora.

În defensiva lui Napoli, titular incontestabil este senegalezul Kalidou Koulibaly, iar lupta pentru celălalat post de fundaș central se va da între Vlad Chiricheș și Nikola Maksimovic.

În Serie A, Napoli ocupă locul secund, cu 53 de puncte, la 12 lungimi în spatele liderului Juventus. Formația condusă de Carlo Ancelotti își va afla adversara din optimile de finală ale Europa League la tragerea de sorți de vineri, de la ora 14:00.

Publicat: 22 02. 2019, 08:55
Actualizat: 22 02. 2019, 08:57