VIDEO** Ca-n filmele lui Hitchock! Meci întrerupt din cauza unui roi de albine!

O partidă de fotbal se poate întrerupe din pricina celor mai
ciudate sau imprevizibile motive. Imprevizibile, judecând prin
prisma rigorilor organizatorice ce patronează lumea sportului
rege.

De această dată nu a fost vorba de incidente între suporteri,
obiecte aruncate în teren sau evenimente meteo ce ar conduce la
întreruperea meciului, ci despre un roi de albine care a „survolat”
terenul, împiedicându-i astfel pe jucători să continue
partida.

O confruntare din campionatul statului Panama s-a întrerupt în
minutul 18 după ce un roi furios de albine i-a băgat în sperieți pe
jucători.

Publicat: 02 03. 2010, 16:05
Actualizat: 02 03. 2010, 16:18